2016-12-09 09:56

EXTERNE


Statele Unite au ajuns în pragul sărăciei

 |  21:00
Statele Unite au ajuns în pragul sărăciei

Efectele stagnării economice îşi arată colţii. SUA au cea mai mare rată a sărăciei a oricărei naţiuni dezvoltate. În 2010, 46 milioane de americani trăiau în sărăcie, împingând SUA la cel mai ridicat nivel comparativ cu orice alt moment de când au început să fie strânse date în urmă cu 50 de ani. Indicii arată că rata sărăciei va continua să crească, urmând să atingă 16 procente în 2014.

Subliniind provocările economice cu care se confruntă preşedintele Barack Obama şi Congresul, US Census Bureau a declarat ca rata sărăciei a crescut pentru al treilea an consecutiv. În 2010, 46,2 milioane de oameni au ajuns sub pragul sărăciei, calculat ca un venit anual de 22.314 dolari pentru o familie de patru persoane şi de 11.139 dolari pentru un individ, potrivit Biroului Recensământului din SUA. Situaţia va spori presiunile asupra preşedintelui Obama de a stimula piaţa locurilor de muncă, unde şomajul este de 9,6 procente.Într-un semn de declin pentru americanii cu venituri medii, cifrele au demonstrat că venitul mediu pe familie a scăzut cu 2,3 procente în 2010 faţă de anul precedent, fiind afectat de creşterea şomajului pe termen lung, care a scăzut salariile şi i-a lăsat pe mulţi fără venituri. Salariile medii au atins apogeul în 1999 şi sunt în continuare cu şapteprocente sub acest nivel, sugerând că veniturile nu şi-au mai revenit niciodată complet de la declinul economic. Totodată, numărul americanilor fără asigurări de sănătate a crescut cu aproape un milion, ajungând la 49,9 de milioane de persoane. Mai mult, aproape un sfert dintre copiii americani trăiesc în sărăcie, un nivel-record, depăşit doar de alte trei ori, de la mijlocul anilor `60, atunci când preşedintele Lyndon Johnson a lansat “războiul împotriva sărăciei”. Datele Census Bureau au arătat că sărăcia în rândul persoanelor de culoare şi hispanice a fost mult mai mare decât pentru populaţia generală din SUA, de 27,4% şi, respective, 26,6%.

Cifrele vin în contextul în care Obama îşi susţine planul pentru crearea de locuri de muncă, în valoare de 447 de miliarde de dolari, dat publicităţii săptămâna trecută. Casa Albă a declarat că doreşte să finanţeze o mare parte a pachetului, reducând din scutirile fiscale pentru cei mai bogaţi americani. Datele recensământului ar putea intra în jocul deliberărilor Comitetului bipartizan din Congres, însărcinat cu reducerea deficitului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GAVRIL CALIN
15 Sep 2011

intrebare ....intrebatoare:))))))))))) unde vreti sa traiti 1) SUA,2)ROMANIA???????????? ASTEPT SONDAJUL DE OPINIE:)))))))))))))))))) P.S GREU DE TOT IN AMERICA AIA DOM''LE:))))))))))))))))))))))))))) LA NOI SINT 8 MILIOANE DE BOGATI:))))))))))))))))))))))))))))) SI CONTINUI:))))))))))))))))))

Adauga un comentariu

Random image