2019-04-26 15:13


Sute de mii de oameni în stradă, la LONDRA, cer organizarea unui al doilea referendum privind BREXIT

 |  17:21
Sute de mii de oameni în stradă, la LONDRA, cer organizarea unui al doilea referendum privind BREXIT

Mai multe sute de mii de persoane care nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei, pentru a solicita organizarea unui al doilea referendum pentru sau împotriva Brexitului, informează Reuters, informează Agerpres.

Participanţii au desfăşurat pancarte, proclamând că "Cel mai bun acord este niciun Brexit!" şi "Noi cerem o consultare populară!". Organizatorii au indicat că aceasta ar putea fi cea mai mare manifestaţie anti-Brexit până acum. Ei au declarat că au un bun motiv să creadă că cifra de 700.000 de manifestanţi, atinsă - potrivit organizatorilor - în cursul unei adunări de acelaşi gen în octombrie, a fost depăşită. Susţinătorii menţinerii Marii Britanii în UE au pornit de la Marble Arch de lângă Hyde Park, la amiază, după care s-au îndreptat spre biroul premierului, iar apoi spre parlamentul de la Westminster. În paralel, petiţia lansată în această săptămână pentru anularea Brexitului a strâns în doar trei zile 4 milioane de semnături, după apelul lansat de premierul Theresa May deputaţilor pentru a ratifica acordul de retragere din UE. Theresa May a exclus în mai multe rânduri organizarea unui nou referendum pentru sau împotriva Brexitului, apreciind că aceasta ar agrava divizările şi ar fragiliza sprijinul democraţiei. Potrivit susţinătorilor Brexitului, un al doilea referendum ar declanşa o criză constituţională majoră. Şefa guvernului a lăsat să se înţeleagă vineri că ea ar putea să nu supună la vot săptămâna viitoare - pentru a treia oară- acordul privind Brexitul, care a fost deja respins cu o largă majoritate de două ori de Camera Comunelor din ianuarie până în prezent. Potrivit ziarelor Times şi Daily Telegraph, presiunile se accentuează asupra Theresei May ca ea să demisioneze.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-23

TAGURI: londra, brexit
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG