2018-10-21 09:43


Trafic blocat total la graniţele dintre Grecia şi Bulgaria. Cozi de vehicule întinse pe zeci de kilometri

 |  10:40
Trafic blocat total la graniţele dintre Grecia şi Bulgaria. Cozi de vehicule întinse pe zeci de kilometri
Florentin Dincă

De vineri, toate graniţele între Grecia şi Bulgaria au fost închise definitiv. De la începutul săptămânii oricum se circulase cu restricţii. Mii de autoturisme, tiruri şi autocare sunt blocate de parte şi de alta a punctelor de trecere el frontierelor dintre cele două ţări.

Haosul a fost instituit de transportatorii bulgari, care au făcut acest gest ca răspuns la protestul fermierilor greci, care la rândul lor blocaseră şi ei trecerea camioanelor de marfă. Sâmbătă urmează să aibă loc o întâlnire între reprezentanţii celor două tabere pentru a debloca situaţia, însă nici unii, nici alţii nu intenţionează să renunţe la proteste.

În partea bulgară, cozile de vehicule se întind pe 15 kilometri, în timp ce pe teritoriul Greciei sunt duble. Patronii firmelor de transport spun că blocajul le aduce pierderi mari. Crucea Roşie bulgară şi voluntari distribuie hrană şi apă oamenilor blocaţi în vămi.

„Sunt blocat de luni, de la ora 04:00. Este coadă cam la 43 de kilometri distanţă de unde sunt eu. Nu am primit nicio veste, nu am primit nimic. A mai fost consulul la noi, mai vine, mai aduce câte o sticlă de apă. Nu ştie nimeni nimic când se dă drumul, ne ţin aici ca pe nişte câini. Am mai fost pe jos, am mers pe jos, am mers cinci kilometri şi ceva până în partea cealaltă, în Bulgaria, şi am mai făcut cumpărături. Sunt şi acum autocare în Bulgaria blocate. Au stat vreo trei zile copii mici, femei. E blocat tot, pur şi simplu totul este blocat”, a povestit un şofer român prins în blocaj, conform digi24.ro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-20

TAGURI: granita, grecia, bulgaria, trafic, masini
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...