2018-07-23 20:52


UE a PRELUNGIT sancţiunile împotriva Rusiei. Moscova e acuzată că întreţine tensiunile în estul Ucrainei

 |  11:06
UE a PRELUNGIT sancţiunile împotriva Rusiei. Moscova e acuzată că întreţine tensiunile în estul Ucrainei

Cei 28 de lideri ai UE au decis oficial vineri să prelungească pentru o perioadă de şase sancţiunile economice împotriva Rusiei în lipsa oricărui progres de aplicare de către Moscova a acordurilor pentru a face să înceteze luptele în estul Ucrainei, potrivit unui înalt responsabil european.

"Liderii UE au convenit să prelungească sancţiunile economice împotriva Rusiei cu şase luni", a indicat pe contul său de Twitter Consiliul European, care reprezintă statele membre. Discuţia asupra Acordurilor de la Minsk s-a desfăşurat după negocieri maraton asupra problemei migraţiei la sfârşitul primei zile a summitului de la Bruxelles.

Aceste sancţiuni au fost decise în vara anului 2014 în plină criză ucraineană, la câteva luni după anexarea Crimeii de către Rusia, urmată de ofensiva rebelilor proruşi în estul Ucrainei. Kievul şi ţările occidentale acuză Rusia că îi susţine pe rebelii separatişti, în special furnizându-le arme, ceea ce Moscova dezminte categoric.

UE a impus de altfel sancţiuni pentru aproape 150 de personalităţi, între care apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, în scrise pe "lista sa neagră". Averile lor deţinute de bănci europene sunt în consecinţă îngheţate şi persoanele respective sunt private de vize pentru UE.

În concluziile lor, Cei 28 au cerut din nou Rusiei "să-şi recunoască responsabilitatea" pentru catastrofa zborului MH17, doborât de o rachetă deasupra Ucrainei în 2014.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-29

TAGURI: UE, sanctiuni rusia, moscova,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova