2018-12-16 12:38


ULTIMA ORĂ: Un europarlamentar german cere MĂSURI EXTREME împotriva României

 |  22:03
ULTIMA ORĂ: Un europarlamentar german cere MĂSURI EXTREME împotriva României

Europarlamentarul german Elmar Brok îi avertizează pe social-democraţii europeni că ar trebui să ia în serios posibila activare a Articolului 7, măsură extremă, decisă până acum doar în cazul Poloniei şi Ungariei.

„Cer social-democraţilor să ia serios în considerare posibilitatea ca noi, Parlamentul European, să declanşăm împotriva României procedura prevăzută de Articolul 7”, a spus Elmar Brok, pentru Welt am Sonntag.

„Ar fi un pas important înainte dacă România ar pune în aplicare recomandările noastre în domeniul apărării statului de drept şi al anticorupţiei”, a spus, la rândul său, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care cere autorităților de la București să renunțe la modificările privind legile justiției.

Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru.

Calificat adesea drept „armă nucleară” instituţională, Articolul 7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 28 de membri definitivează legislaţiile europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-12

TAGURI: elmar brok, europarlamentar, articol 7, polonia
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...