2016-12-10 01:21

EXTERNE


Ultima bombă atomică gigant a fost dezmembrată

 |  18:39
Ultima bombă atomică gigant a fost dezmembrată

Ultima bombă atomică gigant din era înarmării nucleare în timpul Războiului Rece a fost dezmembrată de Statele Unite ale Americii, marcând astfel un moment istoric al procesului de dezarmare nucleară pe care SUA şi Rusia s-au angajat să-l respecte.

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite au fost reaşezate odată cu venirea la Casa Albă a lui Barack Obama, care şi-a dorit semnarea unui nou tratat START pentru reducerea arsenalului nuclear al celor două state. Construcţia bombelor atomice gigantice B53 a început în 1962, în timpul crizei rachetelor din Cuba. O astfel de bombă cântăreşte 4.500 kg. În comparaţie, bomba detonată la Hiroshima în cel de-al Doilea Război Mondial avea o putere de 600 de ori mai mică. Operaţiunile de dezmembrare au fost demarate cu un an înaintea planificărilor, acestea presupunând eliminarea a 136 kg de explozibili şi a uraniului folosit pentru explozia nucleară, acestea urmând să se încheie peste câteva săptămâni, scrie „The Guardian”. Rămăşiţele neradioactive ale bombei dezmembrate vor fi decontaminate, apoi fiind reciclate sau depozitate pentru alte scopuri militare sau industriale.

Statele Unite au dorit să dea astfel un semnal de încredere în privinţa angajamentului de reducere a arsenalului nuclear. Mai mult, unii analişti susţin că respectarea înţelegerilor prevăzute în tratatul START ar putea avea de suferit odată cu revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin, începând cu martie 2012.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-18

TAGURI: bomba atomica, gigant, dezmembrata



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Explozie la Cairo: șase polițiști au murit, trei sunt răniți Șase polițiști au fost uciși și alți trei răniți vineri de explozia unei bombe plasate... Acum 12 ore | (0)
Alertă cu bombă la sediul serviciilor de informații din Londra Sediul MI6 a fost evacuat, după ce autoritățile au descoperit un pachet suspect lângă... 23 Noi 2016 | (0)