2018-06-25 15:01


Un marinar în stare de ebrietate a provocat eşuarea unei nave cargo de 7.000 tone

 |  12:13
Un marinar în stare de ebrietate a provocat eşuarea unei nave cargo de 7.000 tone

Un marinar rus în stare de ebrietate a provocat eșuarea unei nave cargo de 7.000 de tone pe o coastă din Scoția, informează Mediafax. Cargoul Lysblink Seaways se afla în drum către Skogn, în Norvegia, când s-a produs accidentul.

În urma unei anchete s-a stabilit că ofițerul șef în vârstă de 36 de ani a devenit "neatent din cauza efectelor consumului de alcool", arată un raport prezentat de Branșa de anchetare a accidentelor maritime, potrivit Mediafax.

Ofiţerul a fost supus unui control la câteva ore după accident, astfel că a apărut o alcolemie de 2,71 mg/ml. Aceasta valoare este de aproape opt ori peste limita admisă în cazul marinarilor profesioniști din Marea Britanie.

"Nu am mai văzut un asemenea caz anterior şi nu există nicio scuză", a declarat Gert Jakobsen, un purtător de cuvânt al DFDS.

Acesta a ţinut să precizeze că "ofiţerul a fost concediat".

"Suntem mulţumiţi că nicio persoană de la bord nu a fost rănită în timpul acestei situaţii periculoase", a completat Gert Jakobsen.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-24

TAGURI: marinar, ebrietate, provoaca, esuare, nava, cargo, 7000, tona





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova