2018-11-12 20:04


Un tribunal egiptean ordonă arestarea preventiva a lui Mohamed Morsi. Violenţe între susţinătorii şi adversarii fostului preşedinte

 |  15:05
Un tribunal egiptean ordonă arestarea preventiva a lui Mohamed Morsi. Violenţe între susţinătorii şi adversarii fostului preşedinte

UPDATE, ora 16: 49. Susţinători şi adversari ai preşedintelui islamist destituit Mohamed Morsi s-au ciocnit violent vineri într-un cartier din Egipt, potrivit unor martori şi surse din cadrul serviciilor de securitate. Adversarii fostului preşedinte au ars fotografii ale acestuia şi au aruncat cu sticle în direcţia susţinătorilor lui Morsi, în timp ce localnicii încercau să se interpună, scrie Agerpres.

Vineri egiptenii participă la manifestaţii pro şi anti-Morsi, la apelul Fraţilor Musulmani şi al armatei. Forţele de ordine au întărit securitatea în ţară, în contextul în care violenţele legate de tulburările politice au cauzat deja moartea a peste 200 de persoane într-o lună.

Judecătorii unui tribunal din Cairo au decis vineri plasarea în arest preventiv a fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi care din data de 3 iulie, când a fost demis de armată, se află în arest la domiciliu. Principalele acuzaţii adus acestuia vizează legături cu mişcarea radicală palestiniană Hamas, atacuri contra poliţiei şi evadarea din închisoare în urmă cu doi ani. Anterior, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a solicitat eliberarea preşedintelui islamist şi a altor lider ai mişcării Fraţilor Musulmani.

Fostul preşedinte egiptean a fost arestat pentru 15 zile, în cadrul anchetei Parchetului General de la Cairo. Contra lui Morsi au fost formulate mai multe capete de acuzate, printre care presupuse atacuri comise împotriva poliţiei, imputate Hamas, în timpul predecesorului său Hosni Mubarak, evadare din închisoare, trădare de stat şi infracţiuni de ordin economic. Această decizie survine doar cu câteva ore înainte de desfăşurarea unor manifestaţii pro şi contra lui Morsi, la care sunt aşteptaţi milioane de egipteni.

În reacţie Fraţii musulmani au declarat că plasarea preşedintelui Morsi în arest preventiv pentru fapte comise în ultimele zile ale epocii lui Hosni Mubarak reflectă o "revenire" a vechiului regim, scrie Agerpres. Acuzaţiile împotriva fostului preşedinte 'sună ca o răzbunare a vechiului regim, ceea ce indică o revenire a sa în forţă', a declarat Gehad el-Haddad, purtător de cuvânt al mişcării islamiste.

Joi, ONU a cerut joi armatei egiptene să îi elibereze pe preşedintele islamist destituit Mohamed Morsi şi pe alţi lideri ai mişcării Fraţilor Musulmani aflaţi în închisoare, a anunţat un purtător de cuvânt. Secretarul general al organizaţiei Ban Ki-moon doreşte ca Morsi şi aliaţii săi 'să fie eliberaţi sau ca dosarele lor să fie examinate în mod transparent, fără întârziere', a declarat purtătorul de cuvânt Eduardo del Buey. Ban 'urmăreşte cu atenţie şi cu o preocupare tot mai mare evenimentele din Egipt', a adăugat del Buey.

Vineri sunt anunţate manifestaţii ample în Egipt, una este organizată de simpatizanţii lui Morsi, iar cealaltă a fost lansată de şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sisi, care cere să i se încredinţeze un 'mandat' pentru a pune capăt terorismului şi violenţei'. 'Încă o dată, secretarul general lansează un apel tuturor părţilor implicate să dea dovadă de maxim de reţinere. El susţine dreptul tuturor egiptenilor de a manifesta în mod paşnic', a explicat sursa citată. Ban Ki-moon 'solicită autorităţilor de tranziţie să asigure legea şi ordinea, garantând siguranţa tuturor egiptenilor', potrivit lui Eduardo del Buey.

În plus, Ban Ki-moon a reamintit că 'apelul său la un dialog naţional semnificativ şi un proces de reconciliere care să nu excludă pe nimeni. Scopul său trebuie să fie punerea la punct a unei foi de parcurs care să ducă la revenirea completă a controlului ţării în mâinile civililor, a ordinii constituţionale şi guvernării democratice'.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-26

TAGURI: Mohamed, Morsi, Cairo, tribunal, arest, preventiv, Ban, Ki-moon, ONU, violenţe
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...