2018-12-19 03:30


Varoufakis “salvează Europa”. Fostul ministru grec a lansat la Berlin o mișcare politică

 |  18:30
Varoufakis “salvează Europa”. Fostul ministru grec a lansat la Berlin o mișcare politică

Fostul ministru grec de finanțe Yanis Varoufakis, a lansat marți o mișcare politică despre care spune că are misiunea de a salva Europa amenințată de dezintegrare pe fondul crizei refugiaților, potrivit AFP și DPA.

La șapte luni după ce a demisionat din guvernul stângii radicale al premierului Alexis Tsipras, Varoufakis și-a prezentat marți, la Berlin, Mișcarea pentru Democrație în Europa — 2025 (DIEM 25), o mișcare paneuropeană care vrea să acționeze pentru mai multă democrație și transparență în Europa aflată în criză, informează Agerpres.

Varoufakis consideră că Europa s-a rătăcit și a criticat „eșecul spectaculos (al celor 28 de țări membre ale UE) de a gestiona criza refugiaților (...) cu excepția posibilă a Angelei Merkel”. Tocmai cancelarul german, cu care a avut controverse anul trecut, în scurta perioadă când a condus Ministerul grec al Finanțelor.

Soluția la sosirea în Europa a sutelor de mii de persoane care au luat calea exodului din cauza războaielor și a sărăciei 'nu este construirea de ziduri', deoarece 'sârma ghimpată și acele ziduri reflectă nesiguranță și răspund numai la nesiguranță', a spus el.

„Dezintegrarea Uniunii Europene va genera un colaps care va aminti în mod groaznic de ceea ce s-a întâmplat în anii ’30”, după sosirea naziștilor la putere, a avertizat el, într-o conferință de presă pe una din cele mai renumite scene de teatru din Germania, Volksbühne.

Dincolo de criza refugiaților care face să se clatine o Europă divizată și dezbinată, mișcarea lui Varoufakis are drept scop de a termina cu „acest proces de decizie politică opacă' al cărui 'obiectiv este de a-i împiedica pe europeni să exercite un control democratic asupra banilor, finanțelor lor, condițiilor lor de trai și de mediu”, potrivit manifestului de fondare a mișcării.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-09

TAGURI: varoufakis, europa, ministru, berlin
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CARACATITA DIPLOMATIEI
09 Feb 2016

Un mincinos perfect . A mintit , pacalit toata Europa o viata intreaga si acum face pe desteptul
Random image



Ultimele stiri






loading...