2018-09-19 15:58


Verdict în cazul Lech Walesa: A fost colaborator al Securităţii

 |  14:16
Verdict în cazul Lech Walesa: A fost colaborator al Securităţii
P24

Fostul preşedinte polonez Lech Walesa, considerat multă vreme un simbol al luptei împotriva regimului comunist, a fost colaborator al Securităţii. Deşi a negat zvonurile, o expertiză grafologică l-a dat de gol.

Fost preşedinte polonez şi lider al Sondicatului Solidaritatea Lech Walesa a fost informator al Poliţiei secrete comuniste (fosta Securitate poloneză) la începutul anilor '70. Şefii Institutului Polonez pentru Memoria Naţională au anunţat marţi verdictul, citand rezultatele unei expertize grafologice, relatează Reuters şi AFP. Reprezentantii institutului spun că un document scris de mână şi analizat recent de experţi grafologi a confirmat că Lech Walesa a fost colaborator al Securităţii. Un avocat al lui Walesa a declarat însă că probele nu ar fi concludente şi că le va adresa întrebări evaluatorilor. Lech Walesa a dezminţit în trecut zvonurile legate de presupusa colaborare a sa cu fosta Securitate: "Nu pot exista documente provenind de la mine, o voi dovedi în faţa justiţiei", spunea fostul lider polonez anul trecut. "Am comis o eroare, dar nu am fost turnător şi nu am primit niciodată bani şi nici nu am dat rapoarte scrise sau orale", spunea Walesa.

Lech Walesa (73 de ani) a fost primul preşedinte al Poloniei după căderea comunismului (1990 - 1995) şi a beneficiat de un capital de sompatie populară imens. El este considerat un simbol şi liderul mişcării împotriva regimului comunist în ţara sa. Lech Walesa a fost liderul primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea, care a avut un rol decisiv în căderea regimului comunist din Polonia. În 1983, Lech Walesa a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-01

TAGURI: lech walesa, colaborator, securitate, polonia
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...