2018-05-23 21:28


Vicepremierul moldovean: Voronin a intrat „într-o fază de degradare"

 |  15:57
Vicepremierul moldovean: Voronin a intrat „într-o fază de degradare"

Vicepremierul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, a catalogat aprecierile lui Vladimir Voronin la adresa lui Traian Băsescu ca fiind "cam în mintea copiilor". Potrivit oficialului moldovean, liderul comunist intrat "într-o fază de degradare".

Fostul preşedinte moldovean este "într-o fază de degradare" a vieţii sale, ceea ce ar explica atitudinea sa faţă de preşedintele României, a declarat, potrivit Mediafax, vicepremierul Republicii Moldova, care este şi ministru al Economiei, prezent, vineri, în judeţul Prahova, unde face o vizită la parcurile industriale. "Regretabil, dar am impresia dă domnul ex-preşedinte Voronin a intrat într-o fază a vieţii sale de degradare, dacă vreţi. Sună cam categoric, dar cam asta ar fi, cam în mintea copiilor. De aceea eu ar fi greu să dau aprecieri la gesturile dumnealui. Mai ales în situaţia în care e un lucru care se merită a fi scos în evidenţă: în 2005, atunci când domnul Voronin şi-a luat al doilea mandat de preşedinte, a fost susţinut şi cred că a fost decisivă vizita la Chişinău a doi preşedinţi: preşedintele Băsescu şi preşedintele Saakaşvili", a explicat Lazăr.

"Cineva, acolo sus, pe toate le vede şi cel care nu apreciază anumite lucruri sau întoarce binele cu răul nu are cum să fie bine", a avertizat vicepremierul moldovean, precizând că, în opinia sa, "se întâmplă ceva cu personalitatea domnului Voronin".

Recent,Vladimir Voronin, s-a arătat nemulţumit, în plenul Parlamentului moldovean, de invitaţia adresată preşedintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova. "Cine l-a invitat în (Republica) Moldova pe acest Băsescu, nu ştiu cine mai este în România. Dacă el niciodată nu a recunoscut Republica Moldova, nu recunoaşte însăşi denumirea de moldoveni şi limba moldovenească", a afirmat Voronin. Intervenţia sa a fost întreruptă de deputaţii din cadrul coaliţiei de guvernare, care au început să tropăie şi să bată cu pumnii în mese. "Eu nu ies aşa de des şi nu vă obosesc. Voi puteţi să vă dezbrăcaţi şi de pantaloni, să vă aşezaţi jos şi să bateţi cu ce vreţi. Nu văd niciun sens ca această persoană, încă nu se ştie dacă e trează sau beată, să vină la noi", a adăugat liderul PCRM.

Atitudinea lui Voronin a provocat un val de replici în sala Parlamentului, iar Voronin a răspuns: "Liniştiţi-vă, românilor". "Azi, comuniştii au consumat un drog necunoscut. Drogul cere o analiză profundă", a avertizat, la rândul său, deputatul liberal-democrat Alexandru Cimbriciuc.  În momentul în care Voronin vorbea la microfon, întregul grup parlamentar al PCRM i s-a alăturat acestuia. Preşedintele Traian Băsescu va face o vizită în Republica Moldova în 17 iulie, la invitaţia omologului său moldovean, Nicolae Timofti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-12

TAGURI: Voronin, degradare, vicepremier, moldovean





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova