2018-05-24 03:20


Victimele abuzurilor sexuale îi cer Papei Francisc să nu îl canonizeze pe Ioan Paul al II-lea

 |  09:59
Victimele abuzurilor sexuale îi cer Papei Francisc să nu îl canonizeze pe Ioan Paul al II-lea

Militanţii şi victimele abuzurilor sexuale din Mexic au profitat de prima vizită a Papei Francisc în America Latină pentru a-i cere, joi, să întrerupă procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, atât timp cât nu s-a stabilit dacă a acoperit cazurile de pedofilie din Biserică.

De mai mulţi ani, asociaţiile mexicane îi reproşează lipsa de voinţă şi transparenţă lui Karol Wojtyla faţă de preoţii suspectaţi de pedofilie, între care fondatorul Legiunii lui Christos, mexicanul Marcial Maciel.

Fostul preot Alberto Athie, care a renunţat la sacerdoţiu în 2000 pentru a deveni unul dintre principalii denunţători ai preoţilor pedofili, a declarat pentru AFP că Francisc are puterea de a "întoarce această pagină neagră a Bisericii" şi de a acţiona pentru "adevărata sa reînnoire în lumea contemporană".

Aceasta ar implica, potrivit militantului, o colaborare cu ONU, care a cerut pentru prima dată la 10 iulie explicaţii detaliate Vaticanului cu privire la abuzurile sexuale şi alte acte de violenţă împotriva copiilor în cadrul Bisericii catolice.

"Şi, apoi, vom cere explicit Papei Francisc să întrerupă canonizarea lui Ioan Paul al II-lea deoarece pontificatul său este (...) suspectat de delict împotriva drepturilor omului şi a integrităţii fizice şi morale a mii de copii", a declarat el.

Alte asociaţii s-au alăturat acestei cereri, pe motivul că există suficiente elemente pentru a considera că Ioan Paul al II-lea l-a acoperit pe Marcial Maciel.

Papa Francisc a ajuns luni în Brazilia pentru primul său turneu internaţional pentru a prezida Zilele Mondiale ale Tineretului şi pentru a revitaliza Biserica Catolică în America Latină, informează Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-26

TAGURI: victime, abuzuri, papa, francisc, ioan, paul, al II lea, canonizare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova