2018-07-23 11:03


VLADIMIR PUTIN dă asigurări că nu va schimba Constituţia rusă pentru a se agăţa de putere

 |  15:32
VLADIMIR PUTIN dă asigurări că nu va schimba Constituţia rusă pentru a se agăţa de putere

Preşedintele rus Vladimir Putin, care va obţine foarte probabil al patrulea său mandat în această funcţie în urma alegerilor din 18 martie, a anunţat sâmbătă că nu are nicio intenţie de a schimba Constituţia pentru a rămâne la Kremlin şi după anul 2024, transmite AFP.

''Nu am schimbat niciodată Constituţia, nu voi face acest lucru pentru a-mi fi convenabilă şi nu am astfel de intenţii astăzi'', a declarat Putin într-un interviu acordat postului de televiziune american NBC.

Şeful statului rus a afirmat constant că respectă Constituţia, care interzice efectuarea consecutivă a mai mult de două mandate prezidenţiale.

În anul 2008, Vladimir Putin a devenit prim-ministru, dar a menţinut de facto puterea prin faptul că preşedinte a devenit protejatul său Dmitri Medvedev. El a revenit la Kremlin în 2012, în pofida manifestaţiilor organizate de opoziţie în marile oraşe din Rusia.

Putin a mărturisit că începând din anii 2000 s-a gândit la un potenţial succesor, dar a adăugat că ''cel care va decide este poporul rus''.

Întrebat despre principalul său opozant, Aleksei Navalnîi, care nu poate candida la alegerile prezidenţiale din cauza unei condamnări judiciare, Vladimir Putin a refuzat să îi pronunţe numele, aşa cum a făcut mereu în public, preferând să vorbească despre ''anumite forţe politice''.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-10

TAGURI: vladimir putin, constitutia rusa,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova