2019-05-25 00:39


OFICIAL. Dinamo are un nou director general

 |  14:02
OFICIAL. Dinamo are un nou director general

Consiliul de Administraţie al Dinamo 1948 S.A. a decis, luni, numirea lui Bogdan Bălănescu în funcţia de director general al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. Acesta îi ia locul lui Alexandru David, cel care va face parte din echipa de campanie a lui Robert Negoiţă, fratele acţionarului roş-albilor.

De peste 20 de ani la Dinamo, organizator de competiţii al Centrului de Copii şi Juniori sau secretar general al clubului, Bogdan Bălănescu (44 de ani) a declarat pentru www.fcdinamo.ro că obiectivul la Dinamo nu poate fi decât revenirea echipei în fruntea fotbalului românesc.

"Onoare şi performanţă sunt cuvintele prin care aş defini această provocare din viaţa mea. Îmi doresc, la fel ca toată suflarea dinamovistă, să readucem echipa în prima linie a fotbalului. E normal să-ţi impui acest obiectiv, fie că eşti jucător, antrenor, conducător sau suporter. Doar cu sprijinul suporterilor noştri putem reuşi şi sunt convins că Mircea Rednic va forma o echipă competitivă pentru fotbalul adevărat, pentru tribune pline şi pentru tot ce înseamnă Dinamo", a afirmat noul director general al clubului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-08

TAGURI: dinamo, balanescu, director general
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri