2019-02-20 17:38


Reacţia lui Vassaras la posibilitatea introducerii tehnologiei VAR în fotbalul românesc

 |  15:09
Reacţia lui Vassaras la posibilitatea introducerii tehnologiei VAR în fotbalul românesc

Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, îşi reafirmă sprijinul pentru introducerea tehnologiei VAR în fotbalul românesc. Această tehnologie va fi introdusă progresiv în Liga 1, însă nu mai devreme de toamna acestui an, conform unor surse din LPF.

"Am spus de la bun început că CCA este total de acord. Din punctul de vedere al arbitrilor noştri, ei vor fi pregătiţi imediat ce se va face anunţul. În maxim 6 luni arbitrii vor fi gata", a declarat Vassaras. 

Fluieraşii autohtoni au susţinut miercuri probele fizice pentru a doua parte a sezonului competiţional. Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs au lipsit motivat, cei doi fiind solicitaţi să arbitreze meciuri în zonele arabe.

"Este o testare nouă. Folosim diferite moduri de testare. Cu acesta verificăm capacitatea de accelerare, apoi, la fiecare două luni vom face o nouă testare, la care vom verifica şi alţi parametri. Iar de două ori pe an vom face testul FIFA" a mai precizat grecul din fruntea Comisiei Centrale de Arbitri. 

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-23

TAGURI: vassaras, reactie, VAR, arbitraj video, fotbal romanesc
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...