2018-06-20 16:48


Salariu de CAMPION pentru Edi Iordănescu la CFR Cluj

 |  16:03
Salariu de CAMPION pentru Edi Iordănescu la CFR Cluj

Edi Iordănescu a fost numit oficial ca antrenor la CFR Cluj, el fiind miercuri prezentat în cadrul unei conferinţe de presă. Contractul se întinde pe durata a trei ani, iar remuneraţia pentru acesta este pe măsura nivelului foarte de sus la care ajuns din nou gruparea vişinie.

Noul antrenor al ardelenilor va fi de departe cel mai bine plătit tehnician din Liga 1, cu 20.000 de euro lunar. Cu 5.000 de euro mai mult decât Mangia la CSU Craiova, şi dublu decât Adi Mutu la Voluntari. Astfel, oficialii lui CFR fac o mică economie de 160.000 de euro annual, după ce Dan Petrescu a plecat în China, el fiind plătit cu 400.000 de euro anual în Gruia, plus o primă de alte câteva sute de mii de euro pentru câştigarea campionatului. "Este un moment fericit pentru mine, este o onoare în acelaşi timp, mă bucură foarte mult să stau la această masă. Întotdeauna am venit ca şi adversar aici, e un moment special pentru mine şi cred că e un drum nou pentru mine şi pentru staff-ul meu. Sper să fie o colaborare fructuoasă, fericită. Mă bucur că voi avea posibilitatea să lucrez pentru un club cu tradiţie. Sunt nişte etape ale carierei pe care le-am parcurs. Aveam nevoie de acest moment. Pot să spun public că latura financiară nu a fost cea mai importantă pentru mine. Au fost soluţii în străinătate care însemnau peste ce voi câştiga eu la CFR. Pentru mine e important că acest club îmi va da posibilitatea să mă bat pentru obiective importante. Am simţit încredere necondiţionată din partea dânşilor. Le mulţumesc şi sunt sigur că împreună vom avea realizări. Au fost negocieri, pentru că ambele părţi au fost foarte atente şi au încercat să fie echilibrate. A trebuit să facem lucrurile foarte clare. Unul dintre aspectele la care eu am avut această doleanţă şi mi s-a aprobat în totalitate a fost să fiu implicat direct în selecţie. Voi fi în club, de astăzi, oficial, persoana care, tehnic vorbind, va fi cea mai competentă. Trebuie să fiu implicat în mod direct", a declarat Edi Iordănescu la prezentarea sa oficială ca antrenor în Gruia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-13

TAGURI: edi iordanescu, salariu, cfr cluj, antrenor





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri