2019-05-22 20:00


SCANDAL la Echipa național de Handbal. Care sunt PROBLEMELE fetelor antrenate de Ambros Martin

 |  16:01
SCANDAL la Echipa național de Handbal. Care sunt PROBLEMELE fetelor antrenate de Ambros Martin

Ratarea calificării naționalei noastre de handbal în finala Campionatului European a provocat și a iscat mai multe discuții, analize concluzii, dar a scos la rampă și un subiect, care, cu siguranță, va face multă vâlvă de acum înainte. Cristian Gațu (73 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști pe care i-a avut România vreodată, spune că a identificat una dintre marile probleme ale naționalei noastre de la acest Euro și anume faptul că selecționerul spaniol, Ambros Martin (50 de ani), nu este înțeles, așa cum trebuie, de către toate sportivele, transmite Digisport.

”Eu nu sunt convins că fetele, după un time-out, care nu durează decât 60 de secunde, înțeleg tot ce le spune Ambros. El este convins că se face înțeles, pentru că fetele, la sfârșit, urlă ’Hai, România!’ și pleacă. Dar, pe parcurs, dacă vă uitați după ele, se unesc două și se întreabă: ce-a vrut să spună?. Și explică cele care știu cât de cât limba engleză.Nu am informații din interior, dar se vede pe ecran. Eu așa am văzut!”, a spus Cristian Gațu, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, de la Digi Sport.

Și Radu Voina (68 de ani) a identificat aceeași problemă și a spus că la echipa națională a României este obligatoriu să se vorbească limba maternă. ”Ambros Martin este un antrenor foarte bun, cu o carte de vizită impresionantă, jos pălăria!, dar eu sunt adeptul antrenorilor români la echipa națională și să se vorbească limba română la lot.

Nu știu dacă mai sunt alte cazuri ca ale noastre. La Ungaria este Rasmussen (n.r - Kim Rasmussen, danez), care vorbește engleza. Olandezul de la Germania (n.r. - Henk Groener) vorbește germana. Nu mai vorbesc de Franța, aici cunosc foarte bine, Olivier Krumbholz este unul dintre cei mai mari antrenori, la fel ca și Trefilov, la Rusia. La un moment, cei doi au fost îndepărtați, din diferite motive, dar din lipsă de rezultate au fost readuși și au demonstrat de ce au valoare. Iar acum joacă finala”, a spus și Voina, prezent de asemenea în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-15

TAGURI: echipa nationala, handbal, ambros martin, cristian gatu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri