2018-10-15 18:04


Şi-a ALĂPTAT bebeluşul în pauza meciului. Imaginea cu o HANDBALISTĂ din România a făcut înconjurul lumii

 |  16:17
Şi-a ALĂPTAT bebeluşul în pauza meciului. Imaginea cu o HANDBALISTĂ din România a făcut înconjurul lumii

Un meci de handbal feminin din liga a doua a Spaniei, dintre echipele Associacio Lleidatana şi Agustinos Alicante, a ajuns să devină renumit în întrega lume datorită unui gest pe care l-a făcut o româncă în pauză respectiei întâlniri!

Irina Pop, 29 de ani, legitimată la echipa gazdă, născută în țara noastră, dar care evoluează pentru naționala Republicii Dominicane, nu s-a sfiit ca ]n pauza meciului să-şi alăpteze bebeluşul, pe numele său Theo, scrie digisport.ro. Imaginea a fost publicată pe contul de social-media al clubului şi s-a viralizat rapid în întreaga lume.

”Nu am nicio problemă să alăptez în vestiar sau în tribună. O văd ca pe ceva normal. Poate cu primul copil m-am gândit la ce ar spune lumea, dar sunt feministă și n-am nicio problemă. Copiii trebuie să mănânce, iar primele mese depind mult de mamă. Mă ajută și faptul că cei de la club înțeleg că trebuie să mă opresc în mijlocul antrenamentului ca să alăptez. Lumea mă întreabă de ce mai joc după ce am născut doi copii. Dar am nevoie de asta. Iubesc handbalul și cred că pot juca până la 35 de ani”, a spus Irina Pop, citată de segre.com. Românca mai are o fetiță de 4 ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-19

TAGURI: handbalista, romania, alaptat, bebelus, pauza meci, imagine
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
23 Sep 2018

as vreie sa ma alapteze si pii minii gagica aista!!!
Random image



Ultimele stiri




loading...