2019-04-23 17:17


Ce-ar fi dacă? (Grija față de cetățean)

 |  16:39
Cezar Pârlog

Nicolae Grigorescu, la metrou. Citesc „Ringul”. Titluri mari, poze colorate, gagici, hopa! „Poliția rutieră a Capitalei monitorizează cu ajutorul camerelor un număr de n intersecții, dintre cele mai aglomerate.” Și mai zice că infracțiunile rutiere au cunoscut o scădere accentuată. Aaa, deci ăsta-i rostul cutiilor ălora de deasupra intersecțiilor! Grija față de cetățean.

Brusc, un gînd bolnav m-a atins aproape insesizabil: Ce-ar fi dacă m-aș trezi, după o politicoasă și autoritară bătaie în ușa casei, cu vreun ’tant major, cu trese doldora, care, plin de importanță, mi-ar arăta un plic burdușit și apoi, cu un aer compătimitor și plin de înțelegere, ba chiar bătîndu-mă prietenește pe spate, ar zice: „Domnu’ C., cu regret, da’ aveți de achitat în pașopt de ore douăjtrei milioane dă lei vechi – e mai impresionantă și de speriat suma cînd e exprimată în vechea monedă, efectul psihologic, știe el ce știe, milițist cu vechime – pentru cele treijcinci de contravenții constînd în traversarea intersecției «y» pe culoarea roșie a semaforului în fiecare zi lucrătoare pe la 6.45-7.05 apoi la 16.40, de cîteva ori, în zilele a, b, c, la 18.45, de trei ori la... și de două ori la 0.25; hm!, poate c-ați înîrziat la serviciu sau de la vreo duduie? ca băieții... – încearcă el cu un zîmbet complice – Hm! doamna știe?” Mut de uimire, rămîn tablou. Tot el, băiat bun, încearcă să mă scoată din încurcătură, luminîndu-mă: „Aveți aici poze cu toate aceste contravenții, camerele au o acuratețe și o rezoluție deosebită.” Să fie un vis? Sau o premoniție? Bugetului îi trebuie bănet, nu glumă, campania electorală a făcut găuri, bordurile-s abia la jumate, mai sînt niște despăgubiri păguboase, așteaptă virtuale șosele suspendate și eventuale gondole, tralala...

Adevărul e că aș fi citit cu plăcere ceva mai relaxant, cum ar fi: „Sînt rodul dragostei dintre mama mea și instalatorul Gigi, iar tatăl meu habar n-are”, sau „În cîrdășie cu o verișoară, fiica mea a violat doi vecini, i-a tăiat în bucăți mici, din care a făcut ciorbă și friptură”, ori „Fiul meu este impotent, bețiv și își bate nevasta pînă o lasă lată”. Sau orice preparat media sosit din zona Răduleasca, Luciu, Măruță. Altă treabă! Nici presa nu mai e ce-a fost, tată!

*

din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” (Tracus Arte, 2016).

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-06-16

TAGURI: politia rutiera, capitala, camere, grija, cetatean, ring
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CREIONUL CHIMIC
16 Iun 2016

Era să zic ceva ce nu suportă hârtia (sau sticla), de ceea ce gândesc cu precădere și NU în scădere ”infracționiștii” de ieri, de azi sau de mâine, despre ”cutiile negre” cocoțate nerușinat pe garduri înalte, stîlpi electrici, indiferent dacă aceștia-s cu covrigu-n mână ori dintre cei ”călare” pe o zebră…”la pas”, sau în galop, în ciuda culorilor semaforului care știe numa’una și bună…”trei culori (re)cunosc pe lume…” induse/deduse chiar și pentru maidanezii care-așteaptă în șezut cuminți schimbarea culorii, vâzând în alt spectru decât noi (dacă nu mă-nșel, doar verde…) așa și pentru șoferii ori pietonii (unii dintre ei), care-s daltoniști!
CREIONUL CHIMIC
16 Iun 2016

Iar dacă vine-un ghiolban la ușă purtând cascheta pe ceafă made of Garcea, sugând firul ierbii între dinții gâlbejiți a nespălat, dar și de tutun prost în combinație c-o ”cafea” nasoală, de 1 leu…arătându-ți poze ”compromițătoare”, îl iei la întrebări:” Mey Nea Garcea! Ăla nu-s eu! Când o avea miliția română datele mele biometrice și eventual și-un cip băgat în…hm! ciorap, nu în coadă de-Azorel ori în ureche, ca Joianei care paște-amărâtă la margine de drum niște ”iarbă” îmbâcsită de plumb, nu poți dovedi că-s eu ăla din povestea ta! Dacă vrei să dovedești ceva, arată-mi proba de-ADN, dacă am încălecat zebra pe roșu sau dacă am sărit (de ciudă) pe capota unuia cu mulți cai putere…de nu poți dovedi NIMIC, fugi de-aici cu ele și pune-le la Panoul de Onoare, din colțul străzii..poate-așa agâț și eu ceva gagici ca cele din Ring, mai știi?!
CREIONUL CHIMIC
16 Iun 2016

Iar în caz de protest vehement din partea ăluia, luat IAR la rost: când o-ți face drumurile șnur, când n-o să mai faci salturi peste gropi cascadorește, când or să apară locuri de parcare, atunci să ma tragi de șireturi dacă greșesc, să mi le dezlegi și să-mi pui piedică cu ele, ori să mi le anini de plafon, cu capul înfășurat pe după ele dacă-s vinovat de-o agresiune ce s-a lăsat cu morți, răniți sau invalizi... adică – când o face plopul pere și răchita micșunele…deci, la bună vedere, drum ”bun”, cale bătută, în deplină ”siguranță și încredere” cum scrie pe ușa matale!
CREIONUL CHIMIC
16 Iun 2016

Că în Buget trebuie pompat mereu, io zic să-l umfle luând de la ăștia pe care-i prinseră cu toate mâțele din România-n saci…depuși în bănci private, paradisuri fiscale, inclusiv camere de hotel de 5 stele! Să vezi Buget atunci și PIB mărit de n-o să mai vezi/auzi de lucruri trăznite făcute de te miri cine! E?!
GELU
16 Iun 2016

Ce ar fi dacă nu aș mai auzii de avortonul piedone.......acuma si raz chiar ca seamănă cu un cap de .....ula ..... .
GELU
17 Iun 2016

De fapt și asta este ......Dar una bleagă...de avorton
Random image



Ultimele stiri






STARBAG