2018-06-20 16:45


Cine a câştigat în acest an CAMPIONATUL MONDIAL de cărat NEVESTE în spate

 |  14:11
Cine a câştigat în acest an CAMPIONATUL MONDIAL de cărat NEVESTE în spate

Campionatul mondial de cărat nevestele în spate, desfășurat în Finlanda, a fost câștigat în acest an de un cuplu de localnici, Taisto Miettinen și Kristiina Haapanen, care și-au devansat adversarii cu două secunde. Marii învinși au fost americanii Mischa Freystaetter și Rie Takano, care s-au clasat pe locul al doilea la campionatul desfășurat la Sonkajarvi. Cel de-al treilea loc a revenit, de asemenea, unui cuplu din țara gazdă, Finlanda.

Campionatul mondial de cărat neveste în spinare are loc la Sonkajarvi, în estul Finlandei, la circa 500 de kilometri nord de capitala Helsinki, începând din 1992.

Concurenții au de parcurs un traseu de 253,5 metri, în cadrul căruia trebuie să se confrunte cu mai multe obstacole, printre care trecerea unui șanț cu apă de un metru adâncime. Cuplul care parcurge această distanță în cel mai scurt timp este declarat câștigător.

Potrivit regulamentului, soția purtată în spate "poate fi a ta, a vecinului (tău)" sau "poate ai găsit-o mai în față", dar, cel mai important, "toți participanții trebuie să se distreze".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-02

TAGURI: campionat mondial, carat de neveste in spate





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova