2018-06-21 09:16


O anume metamorfoză. Fără Kafka

 |  20:40
Cezar Pârlog

„Într-o dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o femeie, şi nu chiar într-una oarecare, era chiar Dana Boc.

Nu îi era clar dacă să se bucure ori ba: deja scriitoare de succes, cu un volum încă din tipografie bestseller, confirmat de viitorul Gaudeamus, «pentru că iubirea din poemele ei ne îndeamnă să credem că şi pe scara care nu duce nicăieri, Dumnezeu n-a murit» într-o viziune «derepopesciană», sute de cronici elogioase şi trei suplimentări de tiraj, interviuri şi multe poze color, format mare. Alte două cărţi în lucru şi cu traseul literar bine conturat, doar tehnoredactorul de la Editura Pedagogica 2003 e puţin nervos, nu ştie cîte pagini să rezerve în manualul de clasa a doua pentru doamna poetă, dar se rezolvă, o primă de zece mii de lei şi omul poate merge acasă liniştit, ba chiar n-o să mai facă nici ulcer. Un dosar plic din carton gri, o fotografie «profi» făcută la Epic Studio, pe Moţilor, şi gata, un loc etern în Uniunea Scriitorilor. Şi o agrafă pentru siguranţă, nu mai ştiu ăştia să facă nici un dosar ca lumea!

Fix la jumatea drumului dintre oficiul poştal din Mănăştur şi destinatar, în tolba unui poştar ursuz, cu o mică chelie şi în prag de pensie, călare pe un Tohan vechi la care scapă din cînd în cînd în gol pedala stîngă, un plic albastru recomandat, cu multă onoare şi plecăciune pusă-n el. Direct de la Academia Română. Prin moarte bună s-a eliberat un loc pe lista de supleanţi şi instituţia s-a simţit flatată ca femeia anilor 2016-2018 să o onoreze.

«Viaţa-i frumoasă», el, mai nou ea, oftează relaxat şi se întinde pe sub cearşaful cu căţeluşi albaştri luat din «Oser», acum două săptămîni. Preţ bun, material de calitate; nici nu se şifonează. O moleşeală îmbietoare cu iz de dorinţe îi dă tîrcoale. Ar putea să şi-o frece puţin, sînt ceva zile de cînd n-a mai făcut-o. Da’ cum s-o facă, aşa ca înainte, sau, ca pentru femeia care este, aşa cum a văzut la televizor, în filmele alea de după miezul nopţii? Ar putea să încerce cu arătătorul şi, dacă merge bine, cu mijlociul, e mai lung; după aia o să mai vadă. Se mîngîie uşor, mai întîi peste pijamaua roz, apoi pe dedesubt, printre cîrlionţii transpiraţi. Nu-i rău. Buricul arătătorului face cîteva cercuri concentrice şi trece mai departe. A găsit drumul. Primul centimetru. Încearcă mai mult. E închis! Poate nu-s suficient de relaxată,gîndeşte deja profund, ca femeia adevărată care a devenit deja.Revine, cîteva mişcări cu raza tot mai mică şi explorează din nou uşor, cu degetul mijlociu venit în ajutor. Caută locul, se apropie, l-a găsit. Aaaau!..., ce  p... mă-sii, asta s-a făcut domnişoară?! Paştele şi Dumnezeul ei de călugăriţă, femeie model, o pu...“

Rîndurile de mai sus fiind doar un pamflet, orice asemănare cu persoane reale este pur  şi simplu accidentală.

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-13

TAGURI: cezar parlog, kafka, metamorfoza





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZOS...
05 Noi 2015

Sună ”amenințător” încă din titlul care avertizează că n-ar fi voie să aduci teme sau tente-n comentarii, ce frizează absurdul...este îngăduit doar mișto-ul...cine-i supărăcios și nu prinde gluma, să mănânce prima gumă întâlnită de pe jos, sau să fumeze nervos, ultimul chiștoc uitat într-o scrumieră de pe etajera unde a poposit, în timp ce s-a citit en gros, la cărțile lui Dana Boc! Dacă nuuuu...să pățească precum Gregor Samsa, învățat cu auto-erosul care făcut la timp, e mai eficient decât o mie de femei...
STă SAMSA
05 Noi 2015

și cugetă-adânc, crezându-și gândului profund,că Dana Boc ori e asexuată, incapabilă de o relație sexuală, care să-i provoace o reacție, ori este...juma-juma, și-atunci, când să se simtă și ea femeie, se cenzurează din pricină de-un eventual refuz..iar când luna următoare e bărbat, pân’ să pună mâna pe frâie, brusc...se liniștește, uitând ce-a învățat, la lecțiile de călărie!
PENTRU ASTA
05 Noi 2015

nu-ți trebuie carte multă, decât ca să îmbraci într-o notă conformă, ceea ce instinctul adesea-ți dă de furcă! Ce se făcea însă Samsa, și pe unde mai scotea cămașa, dacă Dana Boc era o nimfomană?! Se punea Gregor pe gimnastică aerobică cu tot felul de indivizi, probând inversarea rolurilor, alături de vorba spusă în popor, că operația cea mai grea a unor femei, constă în a le scoate organul pomenit la sfârșit de Samsa...d-aia și încheie furios, înjurând de cele sfinte, ca un armăsar fălos, zgândărit, aflat poate-n călduri...provocate de la fire, sau de la gigacalorie !
CEZAR PâRLOG
12 Noi 2015

titlul nu-i chiar asa de amenintator; vrea doar sa spuna ca este oarecum vorba despre Metamorfoza lui Kafka, dar nu e. faina treaba zisa de dvs cu mincatl primei gume de pe jos, am retinut o si o voi fura pt vreunul dintre viitoarele mele texte, multumiri!
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova