2018-09-23 09:43


Probleme cu vederea

 |  12:11
Cezar Pârlog

Prin vremuri imemoriale, să tot fie vreo treizeci de ani de atunci, fiind sub arme, cu acordul şefilor, subordonaţi ai bătrînului, sînt expediat într-o prelungită permisie, la domiciliu. Picasem iar admiterea la facultate, au fost vreo patruzeci pe loc, iar convalescenţa după inexistenta depresie şi-a cerut imperios drepturile.

Într-un tîrziu, după vreo lună jumate de stat acasă, mă întorc ca un băiat mare, chiar bărbat, încă fals afectat de eşecul rămas în urmă şi cu ceva ţuici în traistă. Cumpărasem două feluri, nu mai ştiam ce gusturi au băieţii, și încercam și eu ceva, așa, ca o „captatio benevolientiae” care să-mi ușureze reintegrarea. În fond asta era moda, să ne înecăm mereu durerea revenirii la constrîngerile cazone. În cazul meu, doar teoretice.

Am tras cu toţii la măsea în căsuţa unde ne era biroul, apoi ne-am culcat serios atinşi, care pe unde-a mai putut. Eu, sărbătoritul întors şi favorizat, precum un musafir, ca pe un catafalc, pe masa din sala de şedinţe. Cu salteaua şi lenjeria „reglementare”.

Noaptea cu lună plină şi ceasuri rele a adus cu ea şi vomitările neobişnuinţei. Ori poate a fost doar o chestie de reflux, Ce ţi-e şi cu mareele astea, cine mai ştie?! Pe la jumătatea drumului prea lung şi sinuos pînă la veceu, pumnii depăşiţi de situaţie erau deja plini de revărsări. O ultimă erupţie şi pe mozaicul de sub chiuvetă. Apoi înapoi la fel de şerpuit, pentru încă un vals cu Ene.

Dimineaţa, miros de acreală, hainele proaspăt călcate ale şefului de pe spătarul unui scaun, vîrtos borîte – Ce drea’ căutau în drum? – itinerarul în zigzag, bine şi corect marcat.

Tot pe-atunci, la ceas de răsărit, amicul Cătălin, aproape sigur şi el încă sub efectul reacţiilor adverse, intră la toaletă pentru un gît de apă rece, şi, surprins de ceea ce vede pe jos – sigur neclar, bag mîna-n foc - , gîndeşte cu voce tare, uitîndu-se lung spre tavan:

— Ce dracu’ mă, a căzut tencuiala?!...

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-26

TAGURI: Probleme cu vederea
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
24 Noi 2015

Curat „captatio benevolientiae”! Ușor de imaginat cât de mult ți-or fi mulțumit toți camarazii afectați de efectele „mareelor” :)))) Și mai ales șeful, pentru hainele „botezate” de „reflux”. Să presupunem că n-au urmat și alte încercări de „captatio...” ce-o fi fost, că benevolientiae.... :))))
BROKERUL SIMA:
24 Noi 2015

Cap. 13. Armata UM 01708(1 Buzau: Armata. Primul soc electric pe care mi l-a administrat comunismul a fost armata. Între liceu si facultate, toti baietii erau obligati „sa se reeduce“ timp de noua luni într-o unitate militara. Ratarea examenului de admitere la facultate se traducea prin sapte luni de izolare militara în plus − si de aceea devenise cosmarul generatiilor anilor ‘70 si ‘80.
PRIVIND îN URMA,
24 Noi 2015

sunt convins ca obsesia parintilor de a-si avea baiatul student era de fapt provocata de angoasa de a-l avea închis 16 luni în loc de 9. Reeducarea din 1984, cartea lui George Orwell, seamana foarte mult cu ceea ce se întâmpla în armata. Propaganda comunista din scoala putea fi usor anihilata de educatia de acasa. De aceea, înainte de-a ajunge sa iei contact în facultate cu miresmele civilizatiei occidentale, Ceausescu te aducea cu picioarele pe pamânt în cele noua luni de claustrare si îndobitocire fortata, pe care eram obligati sa le efectuam toti baietii, aproape fara exceptie. Se spunea ca armata te caleste fizic si te pregateste pentru viata sau ca te antreneaza pentru lupta contra unui inevitabil atac occidental ce va veni sa distruga „marile cuceriri ale comunismului”. Aiurea!
ÎN CELE NOUA LUNI,
24 Noi 2015

nu cred ca am tras mai mult de 12 gloante în total si sunt sigur ca am iesit cu o conditie fizica mai proasta decât cea cu care am (1 Nota Bene: UM 01708 este în Bucuresti, arma transmisiuni; autorul nu se poate abtine sa dea un numar fals unitatii, fara sa stie ca, de fapt, chiar exista o unitate militara cu acest numar. (n.m.) intrat. În schimb, fara sa-mi dau seama, m-am înrait si m-am îndobitocit zi de zi. Educatia militara, ca si restul educatiei comuniste, punea accentul pe delatiune. Întâi, erai umilit îngrozitor si apoi ti se oferea o portita de scapare: tradarea colegilor.
DIN CAUZA CONDITIILOR
24 Noi 2015

vitrege din armata, Securitatea îsi putea identifica de atunci atât victimele, adica pe cei care aveau sa se transforme ulterior în colaboratori, cât si viitorii dusmani. Parintii erau constienti de ce urma sa ni se întâmple si ultimele lor sfaturi erau îndemnuri la supravietuire. Am plecat cu totii din Gara de Nord pe 1 octombrie. Tata îmi facuse o valiza cu fund dublu unde ascunsese pachete de Kent si borcane de Nescafe, pe care ma sfatuise sa le dau mita ofiterilor în momentul în care voi simti ca nu mai reusesc sa fac fata. O mama agitata îi striga baiatului sau în timp ce trenul pleca din gara: „Toni, Toni, sa fii sef!”
ALTI PARINTI PLâNGEAU
24 Noi 2015

(si nu întelegeam de ce), iar cea mai frecventa îmbarbatare era: „Rezista, pâna la urma trece si asta!” În naivitatea mea, eram cel mai vesel copil de pe peronul Garii de Nord, încântat ca n-o sa mai fiu supravegheat de parinti si convins ca urmatoarele noua luni nu vor fi decât un lot de Olimpiada ceva mai lung. Mi-am dat repede seama ca ma înselasem. Petrecusem luna de dinaintea plecarii în armata la Oltenita, aproape tot timpul în compania lui Laurentiu, visând utopic amândoi la o studentie plina de libertate, cultura si valori occidentale. Nu întelesesem nici unul ca ne asteapta calvarul. Laurentiu a plecat la Deveselu, în Olt, eu la Buzau.
ÎN SCRISORILE
24 Noi 2015

pe care le vom schimba, aveam sa privim cu alti ochi acea „vacanta cazona”. Prima prostie am facut-o înainte sa ajung la cazarma. Când trenul a oprit la Ploiesti, l-am convins pe Victor Nistor si pe înca un baiat sa coborâm si sa petrecem o zi lânga Ploiesti, la un coleg al carui tata ne invitase, iresponsabil, la ferma lui, ca sa mâncam pastrama si sa bem must. Doar nu era sa ne înrolam într-o zi de sâmbata!
AM AJUNS,
24 Noi 2015

asadar, la Buzau cu 24 de ore întârziere, seara târziu, si am cautat disperati Unitatea Militara 01708. Era ascunsa între doua cimitire. Va puteti închipui cum aratam, târând valizele de lemn si facând glume macabre printre cruci si cavouri. Am continuat cu bascalia si dupa ce-am intrat în unitate. Abia dupa câteva ore am realizat ca ne aflam în cu totul alt film. Ca ultimi sositi, am fost imediat tunsi la zero, ni s-au dat bocanci si efecte uzate, desi în mod normal la Termen Redus (TR) se primeau uniforme noi, si mai ales ne-am procopsit cu cele mai proaste sectoare de curatenie (fiecare soldat avea o zona unde facea curat, raspunzând de ea cu capul).
CUM EU NU îNCETAM
24 Noi 2015

sa fac comentarii hazlii, caporalul de la trupa (trupa era compusa din cei care faceau armata întreaga, de 16 luni, si care la început ne erau sefi) a strigat fericit: „Am gasit clientul pentru sectorul WC-uri, soldatul Sima!“ Asa mi-am facut primul dusman, pe caporalul Raducanu - un tigan de pe lânga Buzau, care daduse din coate puternic ca sa ajunga sef la plutonul de studenti si care nu ascundea faptul ca e gata sa ne toarne pe toti pentru cea mai mica încalcare a regulamentului. Conflictul meu cu el va face deliciul colegilor în prima luna de armata.
SECTORUL WC
24 Noi 2015

nu era chiar cea mai oribila corvoada. În câteva zile am facut rost de doua furtunuri pe care le-am bransat la chiuvete; cu ajutorul celor doua jeturi de apa puternice, reuseam sa pastrez relativ curate toaletele unitatii, neavând reclamatii de la locotenentul State, seful de pluton. Asta pâna când s-a înfundat prima buda turceasca… State mi-a ordonat s-o desfund cu mâna, iar Raducanu s-o curat apoi cu lama pâna va deveni de un alb imaculat.
SITUATIA ERA DISPERATA,
24 Noi 2015

mai ales ca mirosurile scârboase îmi erau insuportabile, asa ca purtam o masca chirurgicala, obtinuta de la infirmerie contra unui pachet de Kent. Mi-a venit însa o idee, credeam eu, salvatoare: m-am dus la soldatul de pe masina de pompieri a unitatii si, contra 50 de lei, l-am convins sa aduca tulumba si sa desfundam cu ea buda. Mi-a zis ca face el toata treaba singur daca îi mai dau si un pachet de tigari si ca va aplica metoda pe viitor si la alte toalete.
ERA FERICIT
24 Noi 2015

ca întrevede o sursa de câstig, mai ales ca soma toata ziua. M-am dus sa-mi beau cafeaua, încântat ca reusisem sa fentez si de data asta armata (când erau scosi din minti de studenti, ofiterii urlau: „Ce faci, soldat, fentezi armata?!“) Peste jumatate de ora, pompierul a aparut cu o mutra pleostita, spunând ca s-a întâmplat o catastrofa. Fiindu-i lene sa ridice scara si sa bage tulumba pe geam, astfel încât jetul puternic de apa sa împinga mizeria dinspre interior catre canalizare, el legase tulumba la scurgere, nedându-si seama cu ce presiune enorma va tâsni apa.
DREPT URMARE,
24 Noi 2015

toata mizeria era acum împrastiata peperetii toaletei. Am încremenit: nu mai aveam alta solutie decât sa zugravesc. Cum însa locotenentul State m-a trimis, spre fericirea mea, cinci zile la arest, zugravitul a cazut în seama lui Raducanu, care nu ma supraveghease cum trebuie. Evident, de atunci a facut tot ce-i statea în puteri ca sa se razbune pe mine. Ura pe care a adunat-o în el caporalul a fost atât de mare, încât n-as fi putut s-o stavilesc nici cu un camion de tigari americane.
IESIT DIN AREST,
24 Noi 2015

am hotarât sa atac înainte de-a fi nevoit sa ma apar. Cum fusesem mereu ciuca batailor, nu prea aveam sanse sa inspir teama cuiva. În cele cinci zile de detentie avusesem timp suficient sa-mi fac un plan si am mizat, ca Napoleon, pe efectul surpriza, punându-ma în locul adversarului pentru a-i intui reactiile.
CHIAR îN PRIMA SEARA
24 Noi 2015

dupa ce am revenit în dormitor, ajutat de un coleg mai robust de la Îmbunatatiri funciare (Matematica facea armata împreuna cu viitorii subingineri de la Îmbunatatiri funciare, iar arma UM 01708 era Topografia), l-am prins pe Raducanu în baie si, înarmat cu un aparat de ras cu lama rupta în doua, i-am spus cu o mimica mai mult decât amenintatoare: „Baiete, eu sunt crescut în Ferentari si taica-meu e internat la Spitalul 9. Sunt suficient de nebun ca sa te tai cu lama într-o noapte si toti baietii din dormitor o sa ma ajute. Ai grija cum te porti cu mine daca nu vrei sa ai probleme!“
DE-A DOUA ZI,
24 Noi 2015

Raducanu s-a prefacut ca ma ignora, dar m-a turnat nonstop la ofiteri pentru orice prostioara. Se pare ca fusesem un bun actor, fiindca vestea ca Sima e nebun cu acte în regula s-a raspândit în toata compania de studenti. Peste ani, când cineva s-a gândit sa-mi încredinteze ofunctie publica în Finantele României, s-au luat referinte de la celebrul bancher Dan Pascariu, care, dupa ce mi-a facut o caracterizare elogioasa, a încheiat declarând ca singura mea problema este ca as fi imprevizibil si necontrolabil.
NU AM AJUNS NICIODATA
24 Noi 2015

în vreo functie publica si sunt mândru ca am ramas, de la întâmplarea cu caporalul Raducanu si pâna astazi, imprevizibil si necontrolabil… În octombrie 1989, batut bine în beciul din “Luigi Cazzavillan”, eram si previzibil, si foarte controlabil, însa Revolutia de peste doua luni mi-a redat aripile. Dupa prima luna de instructie, se depunea juramântul si puteam primi cele dintâi permisii si învoiri. Toti colegii încercau sa fie cât mai obedienti, pentru ca doar celor merituosi urma sa li se dea voie sa iasa din unitate. Eu eram deja stigmatizat, fusesem singurul soldat trimis la arest si eram, oricum, cel mai recalcitrant. Mi se spusese de nenumarate ori ca voi vedea casa parinteasca doar la Revelion, când aveam sa plecam toti în permisie.
VESTEA PROASTA
24 Noi 2015

o primisera si ai mei, prin intermediul scrisorilor si al discutiilor dintre tata si maiorul Siminescu, comandantul companiei de TR, un tip arogant si inflexibil, cu cea mai înalta functie în cadrul Serviciului de Contrainformatii al unitatii, care nu reactiona decât laordine primite de foarte sus. La juramânt, au venit toti parintii. Fiecare încerca sa se foloseasca de toate relatiile pe care le avea ca sa-si scoata macar câteva ore copilul din unitate. Cei supusi fusesera deja înstiintati ca vor pleca cel putin o zi acasa, iar curierul maiorului Siminescu, un student de la Îmbunatatiri funciare cu nume predestinat, Caprar, primise o permisie de trei zile.
TURNATORII
24 Noi 2015

si-au primit si ei tainul bogat în zile de permisie. Raducanu ma consola, fericit ca vom ramâne doar noi doi în unitate în duminica de dupa juramânt. Când toti au plecat acasa, am fost chemat la comandantul unitatii, colonelul Mistric, care mi-a înmânat o permisie de trei zile, dupa care m-a rugat ca la întoarcere sa trec asa, de vreo doua ori pe saptamâna, pe la el pe-acasa si sa fac lectii de matematica cu fiul sau, care se pregatea sa dea la Automatica. Am ramas stupefiat. De ce eu si nu Victor, cel mai destept dintre noi? I-am sugerat numele lui colonelului, spunându-i ca Victor Nistor e cel mai bun, pentru ca a câstigat doua Olimpiade internationale. Mistric mi-a replicat ca vom merge amândoi, pe rând. N-am stiut niciodata sa fiu oportunist.
LA IESIREA DIN UNITATE,
24 Noi 2015

ma astepta tata, care n-a vrut sa-mi spuna cum se face ca plecam acasa, ba urma sa si chiulesc de la instructiile viitoare ca sa fac lectii cu fiul comandantului. M-am prins ce se întâmplase când am ajuns la familia Mistric acasa, unde am recunoscut imediat, tronând pe masa, produsele de carmangerie fabricate la Oltenita. Cu baiatul colonelului am stabilit o relatie de mare amicitie. L-am ajutat nu numai la matematica; studiase ceva pian si l-am învatat sa cânte jazz cu mine, la patru mâini. Take five, piesa lui Dave Brubek, a devenit bucata lui de rezistenta si era nespus de încântat.
A INTRAT CU BRIO
24 Noi 2015

la Automatica - nu datorita mie, ci pentru ca era baiat destept. Din pacate, nu l-a placut pe Victor, care era un bun profesor doar pentru copii superdotati, nu reusea sa transmita ce stia, astfel ca am ramas unicul titular al postului de meditator al baiatului comandantului unitatii, ceea ce mi-a întarit pozitia de mare pilos. În realitate, fusesem doar beneficiarul crizei alimentare. La întoarcerea din permisie, toti ma priveau de parca as fi fost fiul sefului Marelui Stat Major al armatei române; în consecinta, mi-era mai usor sa-mi conving colegii ca trebuie sa protestam împotriva injustitiilor zilnice. Toti ma urmau orbeste, mai ales ca-mi foloseam relatia avantajoasa cu Mistric ca sa obtin permisii si pentru altii.
BIETUL COLONEL
24 Noi 2015

nu stia cum sa-mi refuze mai politicos doleantele, mai ales ca i le transmiteam prin propriul copil. Evident, nu putea sa învoiasca toata compania deodata. Pentru ofiterii din companie si mai ales pentru maiorul Siminescu am ramas, însa, pâna la sfârsit, oaia neagra si elementul-problema. În armata m-am ales si cu o porecla care avea sa persiste pâna la sfârsitul facultatii: “Mache”. Sonohat, un ofiter bâlbâit, care devenea foarte nervos când îl scoteam din minti, obisnuia sa urle: „Si…mache…mache la arest!”.
DE UNDE, PORECLA.
24 Noi 2015

Toata lumea matematica ma stie si astazi sub acest nume. În anul trei, dupa examenul de Ecuatii cu derivate partiale, profesorul Iftimie era nedumerit ca nu figurez în catalog ca “Mache” si multi cred si acum ca ma cheama Cristian Mache. Am profitat adesea de porecla ca sa ma confund cu personajul caragialesc din schita Amici… Desi toata lumea ma considera protejatul comandantului, nu am scapat de pedepse si de alte multe zile de arest - eram prea flegmatic ca sa nu aduc ofiterii la exasperare.
LA O LECTIE
24 Noi 2015

de artilerie tinuta în fata unei comisii militare, Sonohat ne explica traiectoria obuzului: “La orice tragere, obuzul are mereu o traiectorie curba, indiferent cum e asezat tunul, sa va intre asta bine în cap. Aveti întrebari?” “Pai, tovarasul lent-major, am intervenit eu, înseamna ca oricum am aseza tunul, el va trage proiectilul pe o traiectorie curba, asa e legea militara a traiectoriei si asa scrie în manual?” “Evident, Simache, ce nu întelegi?” “Pai, daca o sa culcam tunul, vom putea trage si dupa colt?” Râsetele colegilor si mai ales ale Comisiei m-au trimis doua zile la arest.
ÎN TIMPUL DETENTIILOR,
24 Noi 2015

îmi facusem obiceiul sa ma leg de zabrelele de la geam si, când trecea prin fata ferestrei celulei mele compania de studenti, strigam din rarunchi: “Libeeeertateeee!”, spre deliciul colegilor si disperarea ofiterilor. Cea mai comica situatie din armata a fost aceea când, prinsi ca jucam bridge mult dupa miezul noptii, patru dintre noi am fost convocati la 5 dimineata pe platou de Sonohat, ca sa mergem sa adunam tuburile goale de cartuse de la tragerea ofiterilor - o chestie îngrozitoare, pentru ca nu se pleca de pe poligonul de trageri decât când toate tuburile erau recuperate si numarate, astfel încât nimeni sa nu poata sustrage vreun cartus plin.
AM CONTINUAT
24 Noi 2015

sa jucam bridge, si la 5 dimineata ne-am prezentat pe platou. Cum Sonohat nu era nicaieri, a aparut maiorul Siminescu, care nu întelegea ce cautam acolo, dat fiind ca Sonohat parasise unitatea la 4.45 cu alti soldati. Ne-a încarcat în ARO-ul sau si ne-a dus la poligon. Acolo, maiorul si-a întrebat subalternul la ce ora ne convocase. Acesta a recunoscut ca la 5. „Pai bine, mai Sonohat, daca i-ai chemat la 5, de ce ai plecat la 4.45?“ Raspunsul lui Sonohat avea sa intre în istoria unitatii: „Dar sfertul academic, tovarasul maior…?“
ÎN CELE NOUA LUNI,
24 Noi 2015

am facut orice pentru “a fenta armata” si a chiuli de la instructie. Am scris montajul literar-artistic pentru unitate (recurgând la versurile lui Paunescu si Beniuc, pe care de altminteri nu-i suportam); la festivalul Cântec Ostasesc, am transformat “Poloneza în la bemol major”, “Eroica” lui Chopin, în marsul unitatii, spunândule ca l-am compus pentru UM 01708.
SURPRINZATOR A FOST
24 Noi 2015

ca acest furt intelectual n-a fost descoperit nici la Buzau, nici la Râmnicu Sarat, unde ne-am dat în stamba cu creatiile unitatii. Slava Domnului ca s-a terminat armata si nu am mai ajuns si la Bucuresti cu “Poloneza” lui Chopin pe post de mars ostasesc…În toate permisiile am încercat sa ma întâlnesc cu Monica, dar se pare ca un arhitect dibaci îi furase deja inima si eu ramasesem pe tusa. În 30 iunie 1981, ne-am eliberat. Pe drumul de întoarcere, ne-am oprit la Merei, la un han, unde am sarbatorit pâna dimineata sfârsitul calvarului. Coincidenta sau nu, astazi sunt proprietarul a 60 de hectare de vie din jurul acelui han, care îmi aduce aminte de prima betie si de sfârsitul primului cosmar comunist.
CELELALTE VOR FI
24 Noi 2015

mult mai apasatoare. În 1985, la sfârsitul facultatii, trebuia sa ne întoarcem la UM 01708 din Buzau ca sa ni se decerneze gradul de sublocotenent. Cum în vara aceea am fost cu o bursa de studii la Perugia, mi-am amânat convocarea si am revenit la Buzau în ‘86, când, desigur, n-am mai fost cu colegii mei de la Matematica sau de la Îmbunatatiri funciare. În plus, în ‘86 comandant era un fost adjunct al lui Mistric, colonelul Zoicas, care a razbunat tot corpul ofiteresc al unitatii. În cele doua saptamâni de convocare, am stat 11 din cele 14 zile la arest si am fost singurul absolvent din generatia mea care a iesit din armata nu cu gradul de sublocotenent, ci de sergent major. “Am fentat” nu numai armata, dar si aceasta poveste despre ea, încercând s-o fac cât mai distractiva si eliminând cinismul si tragismul care au caracterizat-o în realitate.
CA SA VA DATI SEAMA
24 Noi 2015

cum a fost cu adevarat, o sa va dau totusi un exemplu. Dupa 20 de kilometri de mars de la unitate pâna la locul de trageri de la Maracineni, Sonohat ne-a ordonat adunarea la… un câine de pe câmp. Evident, cu cât fugeam noi dupa câine, cu atât acesta se departa de noi, spre amuzamentul lui Sonohat. La un moment dat, unul dintre noi, dându-si seama ca are sase cartuse pentru tragere, a bagat glont pe teava si a omorât câinele. Macabrul eveniment a fost urmat de o ancheta care a durat doua saptamâni, iar cel care a tras i-a declarat în particular lui Sonohat ca avea deja pregatit al doilea glont. Pentru el. Concluzia cu care am terminat armata a fost ca nici macar în momente foarte grele nu reusim sa fim solidari. Gândul acesta ma copleseste si azi."
CEZAR PâRLOG
24 Noi 2015

...incintatoare amintirile dvs, Dle Sima. Acum, privind in urma, la rece si cu zimbetul pe buze: cu siguranta ca atunci a fost altfel. Poate ca ar merita puse pe hirtie, tinerii de azi le-ar putea citi, macar ca amuzament al unor timpuri revolute. Onorat de prezenta unui comentator cu asemenea „greutate”. Adevarul este ca Puterea este o publicatie de calitate care isi merita asemenea cititori. In fapt este singurul cotidian aparut intr-o perioada de criza. Si el are mare nevoie de ajutor, ar fi pacat sa dispara...
CORINA
25 Noi 2015

Si eu am facut armata - arma chimica ; 8h pe saptamana (sambata era lucratoare,adica la scoala ,etc.) timp de 3 ani ,2 convocari a cate 3 saptamani ,fiecare (in vacanta de vara) ....anii 80 .Nu pot sa-mi compar amintirile cu ale baietilor :-)))))) Ma tot intreb cat e fictiune si cat e realitate,Cezar Parlog ? Citit si placut :-)
CEZAR PâRLOG
25 Noi 2015

onorat de multitudinea de comenturi. si mai ales cind ele vin dinspre zona frumoasaaa. da, imi amintesc si eu cind, la Iasi, studentele aveau ore de armata, o data pe saptamina..., hainele de postav, mantaua imbracata cu greu si ajutor iarna, centura, caciula, bocancii.. fictiune 100% si realitate..., tot p-atit ;-) multumiri pentru aprecieri
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...