2019-04-25 09:06


Tragi cu pușca, nu ia foc; Jidveiu-i cu noroc!

 |  16:41
Cezar Pârlog

De juma’ de oră la serviciu. Luat pulsul la toate. O bună dispoziţie de origine neclară. Merge o gură de vin. Torn în ceva mat, sînt şefi ce dau năvală, fără să bată politicos la uşi – oare mama lor, în cei şapte ani de-acasă...? Închin pentru inspiraţie, noroc, sănătate, ridic şi dau să trag spre măsea. Inexplicabil, pur şi simplu nu pot. Încerc iar. Nimic!

Cu zgomot de fisă căzută, deşteptat subit după ce o perdea grea şi plină de praf se ridică de pe „puţinul creier” (citat din fosta soţie, dosar 23, Tribunalul B.), mă luminez ca un Arhimede în cada lui: Asta-i! Ieri, în instanţă, am avut un martor, băiat bun în felul lui: chiar pe Cătălin, care, printre altele, atunci cînd a luat cuvîntul, ca să mă scoată basma curată, m-a caracterizat ca „om serios, serviciu bun, nu bea...”. Hopa! Sigur asta s-a lipit cu cel mai bun adeziv „Picătura” să trăiască! de conştiinţa personală. Iar ea, neroada, nu mă lasă să savurez ceva rece şi răcoritor, tihnit şi într-un birou unde-i deja prea cald. Încerc cu vorba bună; nimic. Bărbătește, ajung la luptă corp la corp, karate şi jiu-jitsu; tot nimic. O sumară pregătire de artilerie, şi declanşez ofensiva generală. Firește, conform instrucţiunilor militare în vigoare şi cu respectarea normelor de drept umanitar. Alerg în zigzag și, de la distanţa indicată, arunc „grenăzile” de mînă. Apoi, cu baioneta-n arm’, lopăţica de infanterie în dreptul inimii şi strigăte de „Ura!”, atac liniile inamice. Rezultat nul. Dezamăgit, dar nu dezarmat, militarul român nu renunţă niciodată, într-o sclipire de inteligenţă, pun mîna pe telefon, formez numărul martorului meu, cer agresiv condica de reclamaţii şi mă plîng de cele întîmplate, pe care am grijă să le pun, toate, doar în cîrca lui. Surpriză plăcută: îl prind într-o bună dispoziţie inexplicabilă, cine ştie, poate e după un pahar de vin, şi, înainte de a-l recuza ca martor la înfăţişarea de ieri de la tribunalul din B., nevrînd a-mi da satisfacţia unui propriu succes, îşi reconsideră singur poziţia, într-un soi de seppuku, îşi reface pledoaria şi-mi dă astfel dezlegarea şi dreptul să beau un binemeritat pahar de vin. Hai, noroc!

*

(din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la Editura Tracus Arte)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-04

TAGURI: pusca, jidveiu, noroc, serviciu, torn
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CHIAR AșA?
04 Feb 2016

Doar de-o juma’ de oră la serviciu și déjà pohtă de vin? Da, ce? Erați de pază, lucrând în tura de după-amiază sau de noapte? Și de care vin mă rog… d’ăla roșu care-ți face cu-ochiul și te-nfierbântă la sânge moleșindu-te spre somn, sau d’ăla alb care merge la o gustare fină? Aaaa…am uitat! Este (poate) consecința luat-ului de puls…la toate! Șefii-s șefi (să știi mata…) și-n pielea goală, vorba vine! Cei 7 ani de-acasă nu importă…șefii, sefi tre’ să se simtă, indiferent cum se manifestă: ori de dau năvală ca o furtună în birou ca să te prindă cu sticla în mână, ori vorbind mieros dar periculos (dacă-s curve cu multe fețe) ca să vadă pe unde ai pitit-o, sau de-a dreptul grețos, revoltător de arogant, deci zgrunțuros de-ți crapă sticla (la modul paranormal) în mână, nu contează! Rar să vezi unul/a așa cum trebuie!
IAR
04 Feb 2016

Căzutul fisei ține nu neapărat de sclipirea arhimediană, ci de neuronii de pe urmă care-au acționat în spirit de turmă, într-o ultimă străfulgerare lucidă, gâdilând și îmbiind ei înșiși pe stăpânul lor spre ispită, fiindcă se știe că dupe-o băută…cei care-s obosiți, ca să nu mai fie chinuiți până sucombă, sunt trași ”pe linie moartă” …dulce și-n aburi amețitor-amenințători, de către vinișorul roș, roz sau alb care-i atacă perfid, fără putință de revenire ori de revoltă, pen’ că pic cu pic, oricât de mic…dintr-o dată omul se simte bine, din nimic! Apoi se percepe ba zeu ori balaur, iar dacă e urăt, chiar Făt-Frumos… născut din lacrima lui Ovidiu sau Jidvei!
SOAțA, FOSTă…
04 Feb 2016

ce dacă v-a făcut cu ”puțin creier”…io o întrebam unde și cât de mică i-a fost mintea, când a luat pe unul cu puțin creier? Poate pe tarla! Pe mine mă miră conștiința-hoață care-a dat năvală ca o picătură chinezească ce tinde de te-atinge unde și cum nu trebuie, nelăsându-te în pace, până nu-i faci voia…Și totuși pe unde vă alerga domnule… mai ales în zigzag, că doar nu erați pe camp și ea (conștiința) era ca un avion cu reacție zburând la altitudine joasă, după Dvs….sau poate era doar o muscă înviată de la căldura bruscă de-afară, manifestându-se nesuferit ca o muscă țețe sau mai rău – ca un țânțar răspândac de virus Zika din specia Aedes…eu aș spune Hades!
ÎN FOND,
04 Feb 2016

chiar dacă v-ați ”caftit” bărbătește NU în luptă corp la corp, ci în cele ce țin de voință ori idei…aruncând ”grenăzile” de sticle destupate înspre ea, nemernica a opus rezistență nesperată, nu-i așa? Și ce dacă n-a cedat? Înseamnă că e tare…șmecheră! Iar dacă ați cedat în urma reclamației dată la ”stăpânire” spre analiză și soluționare (adică martorul netrebnic care se tot jura cum că impricinatul este așa și pe dincolo…), prin dezarmantul său seppuku, v-a liniștit conștiința crizată prin pofta bahică care a anunțat inuitiv de la început, ”buna dispoziție de origine neclară”. Hai noroc!
Random image



Ultimele stiri

Anunţ mica publicitate Acum 33 min | (0)
Special






STARBAG