2016-12-03 08:58

MONDEN


11 Februarie, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“: Actriţa Ilinca Goia, în „Purificare”

 |  15:16
11 Februarie, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“: Actriţa Ilinca Goia, în „Purificare”

„Purificare'' este un text sensibil, grav şi ironic, ce vorbeşte despre indiferenţă, ratarea comunicării, despre însingurarea omului contemporan, blocat în graniţele formale ale unei societăţi zgomotoase, cu sensuri şi valori răsturnate.

Scriitorul Jacek este vinovat şi vrea să mărturisească. Dar pe nimeni nu interesează asta. Destăinuirea nu are ecou. În lumea de azi, mass-media în declin vânează scandalosul şi elimină drama, scoate totul la vânzare. Regula televiziunii pune în plan secund dimensiunea morală. „Ideea care a dat naştere poveştii lui Zelenka este simplă şi cea mai veche dintre câte sunt posibile. O crimă, purificarea prin mărturisire, mântuirea prin pedeapsă. Ce păcat că nu-i nimeni să te asculte. Bezna care nu s-a putut face auzită se închide într-un ambalaj comercial“ - Paweł Głowacki.

„Pentru stilul său ironic, marcat de umor negru, Zelenka a fost comparat cu Woody Allen“- Jana Machalická. Textul, montat iniţial în Polonia, şi abia apoi în Cehia, a intrat în repetiţii la TNB cu puţin timp înainte să fie declarat Cea mai bună piesă a anului 2010 la Alfred Radok Awards, în Cehia. Aflat pentru prima dată la o montare pe scena Teatrului Naţional, Alexandru Mâzgăreanu este cel mai tânăr regizor de pe afişul stagiunii curente a Naţionalului. Ilinca Goia interpretează rolul Evei. Între anii 1987 şi 1990, Ilinca a fost  membră a trupei de teatru studenţesc „Podul“ condusă de prof. Cătălin Naum, a absolvit Academia de Teatru şi Film „I.L. Caragiale“ din Bucureşti în 1992 la clasa profesorului Florin Zamfirescu. A urmat apoi un stagiu de pregătire la Universitatea şi Teatrul „Old Globe“ din San Diego (SUA), primind ulterior o bursă completă de studii la Academia Americană de Music-hall şi Artă Dramatică („AMDA“) din New York unde a absolvit în 1996. Printre premiile şi distincţiile obţinute, se numără: Premiul de debut la Festivalul de film de la Costineşti , Premiul „Drama-Logue“ acordat de Colegiul Criticilor din Los Angeles pentru Cea mai bună actriţă într-un rol de dramă, titlul de Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti şi Medalia „Ordinul Cultural“ oferită de preşedintele României.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-06

Mai multe imagini:
11 Februarie, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“: Actriţa Ilinca Goia, în „Purificare”
zoom

TAGURI: Ilinca_Goia, teatru, Purificare, februarie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

După patru săptămâni de la aprobare, niciun jurnalist nu a cerut să intre gratis la teatru Personalul teatrelor bucureştene susţine că hotărârea prin care jurnaliştii pot intra gratuit... 23 Noi 2016 | (2)
Un weekend cu de toate: Teatru, expoziţii, concerte, programe cultural-educative şi târg tradiţional Ofertă de weekend bogată. Şcolari mici şi mari, tineri, adulţi melomani sau pofticioşi, cu... 17 Noi 2016 | (0)