2016-12-08 22:19

MONDEN


12 februarie, Palatul Mogoşoaia: Recital Leontina Văduva şi Horia Mihail

 |  15:25
12 februarie, Palatul Mogoşoaia: Recital Leontina Văduva şi Horia Mihail

Cunoscuta soprană Leontina Văduva şi cel mai important pianist român al momentului Horia Mihail susţin un recital-eveniment în deschiderea Mogoşoaia Clasic Fest. Cei doi interpretează opusuri de George Enescu şi Jules Massenet, un dialog muzical interesant între maestru şi discipol. Leontina Văduva şi Horia Mihail revin astfel în faţa publicului român după succesul repurtat cu ocazia Turneului Naţional extraordinar "Cele trei dive".

Începând din 12 februarie şi până pe 14 octombrie au loc la Palatul Mogoşoaia multe concerte, care aduc în faţa spectatorilor programe deosebit de atractive, unele inedite, şi nume importante ale scenei muzicale româneşti şi internaţionale. Printre aceştia se numără: tenorul Tiberius Simu de la Opera din Leipzig, Cvartetul Arcadia, Trio-ul Musica Viva, Cvartetul de clarinete Konik, flautistul Matei Ioachimescu, soprana Sorina Munteanu, pianiştii Viorela Ciucur, Horia Maxim şi Silvia Sbârciu, ansamblurile Flauto Dolce, EnChordais (Grecia), Baklava (Macedonia), Anatolia (Turcia) şi Anton Pann (România). Leontina Văduvaşi-a început cariera muzicală în copilărie, cântând muzică populară alături de mama sa, şi a continuat cu muzică de operă, alături de nume mari ca Placido Domingo, Alfredo Kraus, Viorica Cortez sau Roberto Alagna. Este primul născut dintre cei trei copii ai Mariei Ciobanu şi a debutat alături de aceasta cântând muzică populară. Mai târziu a ales muzica clasică. „Am început să studiez prin anii ’79-’80. Am dat examen la Conservator în Bucureşti, dar nu am reuşit, aşa că am mers la Iaşi. După trei ani m-am transferat la Bucureşti. A fost normal să fie mai dificil pentru că, iniţial, eu am cântat ca şi mama, după ureche. Nu am studiat muzica din copilărie, cum obişnuiesc alţi muzicieni, cu pian, vioară. M-am orientat târziu spre muzica clasică, la 19 ani, şi atunci a trebuit să învăţ solfegiul, să iau lecţii de canto şi tot ce trebuia ca să intru la Conservator. M-a ajutat şi vocea, e drept. Fosta mea profesoară de teorie din Iaşi, cu care m-am întâlnit recent, mi-a spus că a fost de la început intrigată de calitatea vocii, de modul cum exprimam fraza muzicală, chiar dacă nu eram avansată în descifrarea solfegiului. Opera mă atrage în mod special pentru că este un gen foarte complet, de la scenografie, costume, regie, muzică aproape toate artele sunt prezente în cadrul ei”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

Mai multe imagini:
12 februarie, Palatul Mogoşoaia: Recital Leontina Văduva şi Horia Mihail
zoom

TAGURI: Leontina_Vaduva, recital, Horia_Mihail



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image