2017-11-23 22:24


25 mai-3 iunie, Fetivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: Ştefan Bănică Jr şi Voltaj, pe aceeaşi scenă

 |  14:20
25 mai-3 iunie, Fetivalul Internaţional de Teatru de la  Sibiu: Ştefan Bănică Jr şi Voltaj, pe aceeaşi scenă

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu(FITS) va fi prezentată sub genericul “Crize. Cultura face diferenţa”. Timp de zece zile oraşul Sibiuse va transforma într-o scenă uriaşă reunind peste 2500 de artişti din toate colţurile lumii.

Companii de renume din domeniul artelor spectacolului, regizori români şi străini, critici, operatori din turismul cultural, producători şi zeci de mii de spectatori se întâlnesc la Sibiu pentru a sărbători, pe parcursul a zece zile, creaţia şi creativitatea artistică în cadrul unui eveniment cultural ce urmăreşte promovarea reperelor valorice valabile la nivel mondial. Tema din acest an a Festivalului încurajează artiştii şi oamenii de cultură să ofere o alternativă la perioada dificilă prin care trecem, iar programul acestei ediţii cuprinde spectacole ale unora dintre cei mai apreciaţi şi importanţi regizori de teatru de pe scena internaţională, oferind publicului din România şansa de a vedea producţii de excepţie.  

Se va inaugura o nouă secţiune

Spectacole de stradă uluitoare, spectacole de instalaţii sau itinerante, cu elemente de circ, exploatând apa, aerul sau focul vor anima din nou centrul istoric al Sibiului.  Spectacolele de dans ocupă şi în acest an un loc important în agenda de evenimente a Festivalului.  Pentru iubitorii de muzică, în acest an vor concerta gratuit în cadrul FITS unii dintre cei mai îndrăgiţi muzicieni români: Ştefan Bănică Jr, Voltaj, Horia Brenciu şi Smiley. Anul acesta FITS va inaugura în parteneriat cu TVR Cinema o nouă secţiune, şi anume cea de film. În cadrul acestei secţiuni vor fi proiectate filmele “Undeva la Palilula” în regia lui Silviu Purcărete, “Akropolis” un performance regizat de Jerzy Grotowski, “Prin gânduri şi imagini” - un documentar de Liviu Ciulei şi “Goldfish games” în regia lui Jan Lauwers. Pe toată perioada Festivalului vor avea loc lansări de carte, spectacole-lectură şi conferinţe, care vor aduce la masa de discuţii personalităţi marcante ale lumii culturale naţionale şi internaţionale precum John Freeman, George Banu, Ioan Holender, Nicolae Manolescu, Jan Lauwers şi Wajdi Mouawad.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-06-17

TAGURI: Stefan Banica Jr., Voltaj, FITS, scena, sectiune, film



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova