2016-12-08 22:28

MONDEN


26 decembrie 1973. S-a născut Elena Udrea

 |  13:16
26 decembrie 1973. S-a născut Elena Udrea

Din 1997 este avocat la propriul său cabinet individual de avocatură. Este membru fondator al Fundației "PROEUROPA" din 2004.În 2002, era consilier juridic la PSD, în 2004 a ajuns la PNL, fiind propulsată pe listele pentru Consiliul General al Municipiului București de Theodor Stolojan. Puțin mai târziu, devine una dintre persoanele importante din anturajul președintelui Traian Băsescu. Este numită șefă de cabinet la Administrația Prezidențială. A demisionat după ce presa a vorbit de relațiile sale cu grupul Bittner-Petrache. A devenit membru PD în februarie 2006.Din 2005 este doctorand în științe militare la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, are un masterat în securitate și apărare națională și a absolvit Colegiul de Management al Resurselor Apărării, Educațional și al Achizițiilor la aceeași universitate. În decembrie 2008 a fost investită în funcția de Ministru al Turismului, la scurt timp după ce și-a luat în primire mandatul de deputat din partea Partidului Democrat-Liberal, în urma câștigării alegerilor din 30 noiembrie 2008 în Colegiul 25 circumscripția 42 București. În februarie 2009 a inițiat o Hotărâre de Guvern privind acordarea de tichete de vacanță, iar în martie 2009 lansat procedura de achiziție a brandului turistic al României.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-05-09

TAGURI: Udrea, PSD, PNL, PDL



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Udrea: ”PMP are un tată, Traian Băsescu şi o mamă, Elena Udrea” Candidata independentă la alegerile parlamentare Elena Udrea spune că şi-ar dori să voteze un... 24 Noi 2016 | (6)
Elena Udrea: Actualul Parlament a fost apogeul laşităţii Elena Udrea a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că actualul Parlament a fost "apogeul... 02 Dec 2016 | (5)