2016-12-10 18:58

MONDEN


29-30 decembrie: „Rebecca” vine la Teatrul Naţional de Operetă

 |  21:00
29-30 decembrie: „Rebecca” vine la Teatrul Naţional de Operetă

„Rebecca” se înscrie în seria musicalurilor de succes realizate de compozitorul de origine maghiară, Sylverster Levay, câştigător al Premiului Grammy şi libretistul Michael Kunze, creatorii celebrelor producţii „Mozart!” şi „Elisabeth”.

Premiera spectacolului a avut loc la Viena, la Raimund Theater, pe 28 septembrie 2006, în regia lui Francesca Zambello şi a devenit un succes internaţional, jucat cu casa închisă pentru mai bine de trei ani consecutiv. În anii care au urmat, musicalul a fost montat cu acelaşi succes în Japonia, Finlanda şi Ungaria, varianta engleză a musicalului fiind în prezent în pregătire, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii, premiera americană fiind programată pe Broadway pentru a doua parte a anului 2011. Musicalul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a făcut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii.

Ca şi celelalte lucrări ale autoarei, “Jamaica Inn” şi “Birds”, şi “Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de regizorul câştigător al Premiului Oscar, Alfred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producţii ale acestuia. Întâmplările sunt narate de către o tânără naivă şi lipsită de mijloace materiale, al cărei nume nu este menţionat. Lucrând ca însoţitoare pentru o femeie bogată din America, aflată în vacanţă pe Coasta de Azur, ea îl întâlneşte pe Lordul Maxim de Winter, un englez foarte bogat, care îi devine în scurt timp soţ.

După căsătorie, ea îl însoţeşte în enigmatica şi neprietenoasa casă de pe domeniul Manderley, unde pare că spiritul Rebeccăi, prima doamnă de Winter, care murise în urmă cu un an într-un misterios accident pe mare, este încă prezent. Privită cu suspiciune şi tratată cu maliţiozitate de către doamna Danvers, menajera casei, a cărei devoţiune faţă de Rebecca pare a fi patologică, foarte tânăra doamnă de Winter se simte tot mai copleşită de noua ei viaţă, în timp ce soţul ei, Maxim, pare că se afundă tot mai mult în secretele întunecatei case. O întâmplare neaşteptată tulbură şi mai mult vieţile personajelor, ameninţând să dezvăluie mistere nebănuite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-04-04

TAGURI: Rebecca, Teatrul National de Opereta Ion Dacian, musical



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Mai multe primării și asociații ale silvicultorilor și vânătorilor cer: Cioloș „la proțap”! Memorandumul pentru înființarea Parcului Național Făgăraș, botezat și „Yellowstone de... 04 Dec 2016 | (6)
„Tigrul din orașul nostru” este prima producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului „Matei... 28 Noi 2016 | (0)