2017-11-23 13:18


A murit unul din membrii Beastie Boys

 |  11:23
A murit unul din membrii Beastie Boys

Adam Yauch, membru al formaţiei Beastie Boys, a murit la vârsta de 47 de ani. El fusese diagnosticat cu cancer în anul 2009. De atunci, trupa nu a mai susţinut concerte, iar ultimul lor album "Hot Sauce Committee" a fost lansat cu întârziere.

Formaţia americană a fost înfiinţată la New York, în 1979, şi este considerată una dintre cele mai importante şi mai influente formaţii din istoria muzicii hip-hop.

Grupul este alcătuit din Michael "Mike D" Diamond, Adam "MCA" Yauch, Adam "Ad-Rock" Horovitz şi DJ-ul Michael "Mix Master Mike" Schwartz.

"Sabotage", "Licensed to ill" si "Fight for your rights" sunt trei dintre hit-urile formației.

În urmă cu trei ani, Adam, cunoscut sub numele de scenă MCA, urma să suporte o intervenţie chirurgicală la nivelul glandelor salivare, acolo unde îi apăruse "o mică băşică", analizele efectuate ulterior  relevând faptul că este vorba de un cancer.

Chiar dacă muzicianul a explicat atunci că această formă de cancer "este vindecabilă şi, în majoritatea cazurilor, pacienţii se însănătoşesc complet", necruțătoarea boală nu l-a iertat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-06-05

TAGURI: murit, beastie boys



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova