2016-12-11 11:58

MONDEN


Adrian Sârbu ar putea fi dat jos de la conducerea CME

 |  18:42
Adrian Sârbu ar putea fi dat jos de la conducerea CME

AdrianSârbu ar putea fi concediat de la conducerea Central European Enterprises(CME), la un an de când a fost numit în funcţia de preşedinte al grupului depresă, informează Reporter Virtual. Motivul ar fi acela că Sârbu a căzut îndizgraţia lui Ronald Lauder, acţionarul majoritar al trustului, pentru că “ţipă la acţionari când auîntâlniri, e arogant în board şi nu şi-a îndeplinit obiectivele”. Concediereabosului de la MediaPro ar fi, într-adevăr, surprinzătoare pe piaţa media, dupăce acesta a ridicat trustul pe care îl conduce, iar apoi l-a vândut către CME,unde a fost numit preşedinte.

Imediat după Revoluţie, în 1990, Adrian Sârbu(fost regizor la Sahia Film) a înfiinţat firma MediaPro. Un an mai târziu, el adeschis agenţia de presă Mediafax, iar în 1993, a inaugurat grupul MediaPro.Din MediaPro face parte şi Publimedia, publisherul cotidianului Gândul șiZiarului Financiar. Anul 1993 este şi cel în care ia fiinţă PRO TV, Sârbucooptând o parte din echipele de la TV SOŢI și Amerom35. Pe atunci, acţionarila PRO TV erau Sârbu, Ion Ţiriac şi trustul CME. În iulie 2009, Adrian Sârbuvinde grupul MediaPro concernului CME, pentru 10 milioane dolari şi acţiuni.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-05-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image