2017-11-19 21:52


Aflaţi de la vedete cum să fiţi în formă!

 |  15:59
Aflaţi de la vedete cum să fiţi în formă!

Carmen Electra, Melanie Brown sau Geri Halliwell au fost surse de inspiraţie pentru vedetele autohtone care au dorit să împărtăşească fanilor metodele lor de slăbit. Valentina Pelinel, Andreea Raicu, Carmen Brumă sau Florentina Opriş sunt câteva dintre divele cu forme perfecte care au scos pe piaţă DVD-uri cu exerciţii fizice, fiind încântate să împărtăşească şi cu alte femei beneficiile sportului.

Fost topmodel, Valentina Pelinel a renunţat la lumina rampei îndată ce s-a căsătorit, devenind din blonda de pe podium o soţie iubitoare şi cam atât. Din păcate, această “ocupaţie” i-a adăugat multe kilograme în plus, Valentina luând măsuri serioase atunci când tabloidele au început deja să o critice pentru proporţiile pe care le luaseră formele sale, cândva perfecte. Astfel, a început să petreacă din ce în ce mai mult timp în sala de sport şi, pentru că exerciţiile au dat rezultate excelente în primele două luni şi întrebările despre reuşită nu au contenit cu una cu două, Valentina s-a hotărât să realizeze un DVD, sub îndrumarea strictă a antrenoarei Luminiţa Nicolescu, cu metodele sale de a reveni în formă, sperând că astfel va răspunde tuturor, dintr-un foc. “Sportul m-a ajutat în viaţa sexuală. Eşti mult mai relaxat, oboseşti mult mai greu, eşti mai fericit datorită endorfinelor eliberate şi, în general, treci mai uşor peste toate. Nu mi-am pus problema dacă am orgasme mai puternice. Cred că e chestie de încredere în partener, de confortul ăla pe care îl câştigi când iubeşti”, a declarat Valentina Pelinel.

Andreea Raicu

De câţiva ani buni, şi Andreea Raicu este dependentă de sport, dragostea pentru mişcare venind la pachet cu cea pentru un stil sănătos, asta însemnând, pentru brunetă, excluderea din farfurie a alimentelor de origine animală. Andreea spune că merge zilnic la sala de sport, iar atunci când timpul nu îi permite, face acasă exerciţii fizice. Vedeta are bandă de alergat şi greutăţi cu care lucrează în fiecare zi. Andreea crede că dacă vrei cu adevărat să mergi la sală poţi, lipsa timpului este doar o scuză. “Şi eu când nu aveam energia sau starea necesară de a merge la sală spuneam că nu am timp, dar timpul nu este un lucru care să te împiedice”, este de părere prezentatoarea. Vedeta Prima TV a lansat, în anul 2007, un DVD cu tae bo, pentru femeile care vor să facă sport acasă.

Carmen Brumă

Peste 30 de kilograme a reuşit să dea jos Carmen Brumă, iubita lui Mircea Badea fiind mulţi ani obsedată de siluetă şi încercând, în zadar, zeci de diete de slăbit care i-au afectat sănătatea şi nici nu au reuşit să o ajute aşa cum a făcut-o sportul. În urmă cu câţiva ani, avea 87 de kilograme, dar cu ajutorul sportului a reuşit să ajungă la o formă de invidiat. “Alerg prin parc, mă duc pe stadion. Sunt o fire activă, iar acest lucru mă ajută să mă menţin în formă”, povesteşte Carmen. Mai mult, vedeta va lansa mâine o carte, intitulată “Sănătoasă, Suplă, Sătulă”, însoţită de un DVD cu programe de antrenament.

Florentina Opriş

Desemnată “Best Trainer în Aerobics&Fitness 2009” în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Congresului Estetika&Wellness, Florentina Opriş spune că premiul este o încununare a activităţilor sale pentru susţinerea unui stil de viaţă sănătos. Printre activităţile Florentinei Opriş legate de promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul populaţiei, putem aminti: emisiunile “Sport, Dietă&Vedetă” şi “Sport cu Florentina”, campania “Alege să fii sănătos” şi DVD-urile despre fitness şi aerobic, unul dintre ele fiind concentrat pe tema luptei cu celulita.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-06-17

Mai multe imagini:
Aflaţi de la vedete cum să fiţi în formă!
zoom
Aflaţi de la vedete cum să fiţi în formă!
zoom
Aflaţi de la vedete cum să fiţi în formă!
zoom


TAGURI: vedete, forma, carmen bruma, valentina pelinel, andreea raicu, florentina opris



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




Apa Nova