2016-12-11 08:10

MONDEN


Alexandru Arsinel, premiat de patru ori într-o săptămână

 |  18:13
Alexandru Arsinel, premiat de patru ori într-o săptămână
Semncă Măria Sa, Publicul, nu a uitat teatrul românesc şi pe cei mai de seamăreprezentanţi ai săi, maestrul Alexandru Arşinel a primit, în numai o săptămână ,patru distincţii foarte importante: Premiul de Excelenţă al Revistei“VIP”, Premiul de Excelenţă -Categoria ACTORI şi Premiul de Popularitate la Gală “Celebrităţile anului” 2010şiîncă o distincţieprimitămarţiseară pe scena SăliiSAVOY, din partea Comunităţii Evreieştidin România, Medalia de Onoare a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România.“Prieten al Comunităţii Evreieştidin România, se acordăMedaliade Onoare domnului Alexandru Arşinel, Directorul Teatrului de Revistă“Constantin Tănase”pentru activitatea artistică prodigioasădedicatăteatrului românesc, pentru o viaţă de om exemplară, dăruită înţelegeriişiapropierii dintre oameni. Recunoştinţanoastrăpentru un mare actor a cărui carieră se revarsăcu strălucireasupra scenei şia publicului său”,a spus dr. Aurel Vainer, preşedintele FederaţieiComunităţilorEvreieşti.Chiar dacăteatrul românesc trece în ultimul timp prin încercărice capătăaccente dramatice, chiar dacă cuvântul CULTURĂ adispărutîn ultimul timp aproape cu totalitate din discursul politicienilor români, iată căTeatrul de Revistăprin persoana lui Alexandru Arşinel, primeşte încăodată recunoştinţa celor care n-au uitat şi nu vor uita niciodată de artiştiiromâni - spectatorii. Actorul poate fi văzut, admirat şi aplaudat chiar înacest weekend, pe scena Grădinii de Vară “HERĂSTRĂU” unde, vineri, sâmbătă şiduminică, începând cu ora 20.00 esteprogramat spectacolul “VARA NU-I CĂ IARNA”, Premieră Estivală a Stagiunii 2010.Spectacolul îi aduce în faţa publicului şi pe Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Valentina Fătu, AdrianEnache sau Alexandru Lulescu şi Baletul Teatrului de Revistă condus de coregrafulCornel Popovici. De-a lungul perioadei estivale, biletele se pot achiziţionade la Casa de Bilete a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (Sala SAVOY) -Calea Victoriei nr. 33 - 35, program 10.00-19.00 (luni-vineri) şi de la Casa deBilete a Grădinii de Vară “HERĂSTRĂU” program 14.00-19.00 (sâmbătă şi duminică).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-04-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image