2017-10-19 10:09


Anca Ţurcaşiu, pedepsită de fiul ei

 |  15:23
Anca Ţurcaşiu, pedepsită de fiul ei

Anca Ţurcaşiu, în vârstă de 42 ani, cântă pe scenă cu aceeaşi pasiune ca în urmă cu 26 de ani când s-a lansat. Deşi succesul de care a avut parte pe scenă şi timpul prea scurt petrecut cu familia au afectat-o, artista nu regretă că a pierdut clipe importante din primii ani de viaţă ai fiului ei, Radu (13 ani), din cauza meseriei. Mai mult, interpreta recunoaşte că fiul său a avut ani la rând o atitudine rece faţă de aceasta.

Deşi recunoaşte că acesta a pedepsit-o pentru că nu i-a acordat toată atenşia, artista spune că nu regretă nici o alegere pe care a făcut-o şi încearcă să recupereze acum timpul pierdut. „Am lipsit pe bani. Nu regret nimic din viaţa mea, cu toate că am lipsit mult din viaţa copilului meu. Iar el m-a pedepsit pentru asta, mă respingea. Nu voia să-l ţin în braţe, să-l alint, iar eu am suferit din cauza asta. De ceva timp încoace încerc să recuperez timpul pierdut”, a declarat Anca Ţurcaşiu pentru revista „OK“. Chiar dacă mulţi ar crede că vedeta ar vrea ca fiul ei să-i calce pe urme, lucrurile nu sunt deloc aşa. Anca Ţurcaşiu recunoaşte că nu i-ar plăcea ca fiul ei să-i calce pe urme şi să intre în showbizul autohton. „Ce showbiz românesc?! E o ruşine, nu showbiz! Şi nu i-aş impune eu ce să facă. Vreau numai să fie fericit, indiferent de meseria pe care o va alege”, a spus vedeta. 

Aspectul fizic a contribuit la succes

Anca Ţurcaşiu recunoaşte că frumuseţea nu este atât de importantă, mai mult contând felul în care te prezinţi. „Sunt convinsă că, atunci când apare un artist pe scenă, primul impact este cel vizual. Are foarte mare importanţă cum arăţi. Cred că mi-a fost de ajutor (n.r. - frumuseţea), dar chiar m-a şi încurcat în anumite momente, pentru că după o evoluţie artistică mi se spunea deseori: «Vai, cât de frumoasă ai fost!», iar eu voiam să mi se spună cu totul altceva... Dar cred ca m-am născut cu noroc. Nu pot să spun că sunt un om frumos, sunt un om simetric. Gena e «de vină», mama mea a fost o femeie foarte frumoasă, o combinaţie între Claudia Cardinale şi Gina Lollobrigida. A fost o splendoare! O moştenesc, poate, puţin şi genetic şi din alte puncte de vedere. Nu ştiu ce să spun, dar cred că are mare importanţă nu neapărat frumuseţea, ci felul în care te prezinţi. Primul moment e foarte important, pentru că publicul asta vede prima oară, vede cum arăţi în ansamblu. Până să deschizi gura, până să-i transmiţi şi altceva, până începi să-l duci acolo unde vrei tu, din punct de vedere artistic”, a declarat Anca Ţurcaşiu revistei „Tango”, în urmă cu ceva timp.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-06

Mai multe imagini:
Anca Ţurcaşiu, pedepsită de fiul ei
zoom

TAGURI: Anca Turcasiu, pedepsita, fiu, sacrificii, cariera



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri