2016-12-08 08:16

MONDEN


Andreea Esca, despre secretele frumuseţii

 |  21:00
Andreea Esca, despre secretele frumuseţii

Machiaj fără cusur, coafură impecabilă şi un zâmbet pe care românii îl aşteaptă seară de seară, de peste 16 ani. La televizor, Andreea Esca arată ca abia scoasă din cutie, însă în timpul liber îi place să fie relaxată şi nu se atinge de farduri. De altfel, până în momentul în care s-a angajat la televiziune, vedeta PRO TV ne-a mărturisit că nu s-a machiat niciodată şi crede că acesta este motivul pentru care a ţinut ridurile la distanţă până acum.

În vară, Andreea Esca va împlini 40 de ani şi, contrar credinţei celor din faţa micilor ecrane, prezentatoarea Ştirilor PRO TV ajunge foarte rar la saloanele de înfrumuseţare. Nu face tratamente cosmetice, nici nu-şi nivelează ridurile cu botox, iar despre averi cheltuite pe creme nici nu se pune problema. “Nu fac tratamente speciale pentru piele, însă de la 20 de ani folosesc o cremă contur pentru ochi, pentru că eu râd foarte mult şi acolo se fac ridurile cel mai uşor. Aşa este când stai mereu cu gura până la urechi. Ca şi întreţinere, aplic o cremă hidratantă dimineaţa şi seara şi asta-i tot. Nu prea ajung la salon, recunosc. Am fost însă de vreun an încoace, pentru corp. Am făcut tratamente anticelulitice, de fermitate, însă pentru faţă, niciodată. În schimb, acasă mai apelez la tratamente naturiste, preferatul meu fiind masca pentru păr cu ulei de măsline, vitamina A şi gălbenuş de ou. În rest, folosesc produse naturale pentru păr, şampon şi balsam Secret Professionnel pentru că au ingrediente naturale şi fac bine şi părului, şi scalpului”, ne-a dezvăluit Andreea Esca. Vedeta PRO TV ne-a mărturisit că produsul său de machiaj preferat este dermatograful negru, însă în viaţa de zi cu zi foloseşte cel mult mascara şi atât. “La serviciu trebuie să mă machiez în fiecare zi, însă în viaţa de zi cu zi, nu folosesc farduri, fond de ten nici atât. Mă simt bine nemachiată, probabil şi pentru faptul că sunt obligată să mă machiez în fiecare zi înainte de a apărea în faţa oamenilor. Ştiţi cum e, cei care nu sunt obligaţi să se machieze tot timpul, adoră să folosească fardurile, însă cei din cealaltă categorie, vor să mai lase pielea să mai respire în timpul liber. Până la 20 de ani nu m-am machiat absolut deloc, însă atunci când m-am angajat la SOTI a trebuit să fac şi lucrul acesta”, ne-a spus Andreea Esca

Alexia îi calcă pe urme

Dacă zilele trecute vă spuneam că Alessia, fiica de 7 ani a Amaliei şi a lui Ilie Năstase, este deja o domnişoară cochetă care foloseşte ojă, fetiţa de 10 ani a Andreei Esca nu este foarte atrasă de fardurile mamei. “Încă nu a început să-mi împrumute rujurile, ojele şi alte cosmetice. Foarte rar foloseşte luciu de buze transparent, însă doar atât. Având în vedere că nici eu nu m-am machiat la vârsta ei, cred că este foarte bine aşa. Are timp suficient să facă asta!”, ne-a spus Andreea Esca, la evenimentul de deschidere a magazinului Melkior din Băneasa Shopping City unde a fost prezentă şi Dana Rogoz, o împătimită a tot ceea ce ţine de frumuseţe. Cât despre sumele investite în produsele de înfrumuseţare, vedeta PRO TV ne-a spus că “preţul nu face întotdeauna diferenţa şi ce este mai scump, nu este întotdeauna şi bun”. “Bunica mea a folosit toată viaţa loţiune Doina cu lăptişor de matcă şi la 85 de ani avea pielea întinsă. Nu este adevărat că un produs foarte scump este şi foarte bun şi, mai ales, nu este obligatoriu să-ţi facă ţie bine. Fiecare tip de piele e diferit şi reacţionează diferit la contactul cu anumite cosmetice. Şi cred că, până la urmă, mai sunt şi genele cele responsabile de frumuseţea pielii”, crede vedeta tv.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-02

Mai multe imagini:
Andreea Esca, despre secretele frumuseţii
zoom

TAGURI: andreea esca, frumusete, pro tv, farduri, crème, melkior



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

PUTRI
31 Ian 2013

brand new fishing gear, food and a cooelr so you can get fishing! Written by heerak009You're in the market for a boat and would like to buy one at the next boat show. But which boat is f the one that best suits your needs. Buyers should consider not only price but also the manufacturer
SHAMEERA
02 Feb 2013

Never seen a betetr post! ICOCBW

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Paul. PNL pro-occident Deputatul Andreea Paul susţine că PNL trebuie să transmită clar opţiunea fără dubiu... 24 Noi 2016 | (3)
Cele mai frumoase urări şi sms-uri de Sfântul Andrei! Cele mai frumoase urări şi sms-uri de Sfântul Andrei!Ziua de 30 noiembrie este marcata în... 30 Noi 2016 | (0)