2016-12-05 10:37

MONDEN


Andrei Păunescu i-a scris tatălui său “Scrisoare deschisă către cel ce repara Pământul” CITEŞTE TEXTUL

 |  14:18
Andrei Păunescu i-a scris tatălui său “Scrisoare deschisă către cel ce repara Pământul” CITEŞTE TEXTUL

Fiul regretatului Adrian Păunescu, Andrei, i-ascris tatălui său o scrisoare deschisă în care rememorează ultimele zile deviaţă ale poetului, dar şi primele zile imediat după moartea sa. Textul a fostintitulat “Scrisoare deschisă către cel ce repara Pământul” şi a fost publicatde jurnalul.ro.

"Ce-i pe-acolo? Ce-i nou?" sunt în­tre­bărilecu care Adrian Păunescu îşi începea aproape toate telefoanele pe care ni ledădea nouă, celor care îi eram familie, casă, redacţie, Cenaclu, viaţa sa,adică, în care munca şi existenţa i s-au confundat. Ştiam că, dacă legilepământului nu se vor da pes­te cap, va veni un moment în care ne va fi dor deaceste întrebări care ne-au ocupat viaţa până la supraplin, dar care ne-auobligat să învăţăm, de mici, pe unde s-o luăm, ca să-i putem răspunde. Ca să neputem răspunde. Nu mă simt părăsit de responsabilita­tea de-a continua să vădşi să înţeleg ce-i pe-aici, deşi, cap de linie al familiei ajungând, cine mămai poate lua la rost? Mai ales că tatăl meu, tatăl nostru, nu mai are ochiideschişi cu care să-şi răspundă, mâna caldă cu care să scrie, vocea cu care săacopere spaţiul ţării, pe care o gelozesc, pentru că nu la familie, nu la elînsuşi, nu la opera sa, ci la România s-a gândit, când mi-a dictat, pe patul despital, ultimele cuvinte ale ultimei sale poe­zii: "... Şi ţării mele,minima drep­tate!".

Ce să fie pe-aici, tată? În primul rând că măapucă frigul când mă gândesc că "pe-acolo" nu-ţi mai poate fi"pe-aici". În al doilea rând sunt toate ce­lelalte. S-au întâmplatmulte, care pot încăpea într-o viaţă, de când am vor­bit ultima oară, înprimele minute ale lui 3 noiembrie 2010, atunci când, ieşind eu de la radio şivăzând că nu mă suni, ca întodeauna, ca să mă întrebi "Trecipe-aici?", te-am sunat eu la spital: 021-5992300: "Spitalul deUrgenţă Floreasca? La Cardiologie, vă rog, CCV 107". A răspuns Carmen,agitată, am întrebat-o dacă dormi, mi-a spus că nu, apoi ai luat receptorul. Nuam vorbit mult. Pentru prima dată, în miile noastre de convorbiri, nu ai fostnici puternic, nici slăbit, nici fericit, nici nervos, ci ai avut în glas odetaşare de entuziasmul cu care acopereai orice dialog. Apatia pe care ţi-amauzit-o în glas, sentimentul că nu mai simţi nici un orizont m-au făcut să măaşez mai bine în scaunul maşinii, parcate în faţa intrării principale de laRadio România. Ţi-am spus că oamenii ţi-au scris mesaje că te iubesc şi te vorsănătos, că am difuzat cântece care-ţi plac şi poe­zia "De la un cardiac,cordial", pe care mi-o dictaseşi şi o înregistraserăm la 31 octombrie2010, punându-ţi reportofonul pe pernă. Ai încercat să te bucuri şi să nu măjigneşti dacă mi-ai fi arătat că suferinţa îţi e prea mare ca să te mai facăfericit asemenea veşti. Mi-ai mulţumit, eu ţi-am mulţumit, apoi, vrând, poate,să-mi spui "Doamne-ajută!", cred că ai spus fără voie "Doamnefereşte!". Şi uite că şi aici ai avut dreptate. Peste patru ore, inima ţis-a oprit pentru prima dată. Doctorul Şerban Brădişteanu şi echi­pa sa aureuşit să ţi-o repornească, pentru 20 de minute, abia pe la 8 di­mineaţa şi, dela 10 dimineaţa încolo, pentru încă alte pe­rioade, până la 5 noiembrie 2010 laora 7 dimineaţa, când am înţeles cu toţii că s-a oprit de tot. Poate că ştiitoate astea, dar îmi fac datoria să ţi le mai spun o dată. N-o s-o iaucronologic, nicidecum logic, în răspunsul meu, de-aici încolo, pentru că,pe-aici, nimic nu e logic, după cum ştii. Dacă normalitatea ar fi fost starea defond a lumii în care te-ai aflat, timp de 67 de ani şi câteva luni, poate că nute-ai mai fi apucat de reparat Pământul.

Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate când ai spus,de atâtea ori, că-i şi vezi, pe unii, trăgând ca hienele din Adrian Păunescu.Au făcut-o şi cât ai fost în viaţă, o fac şi-acum, dând o dovadă cumplită decaracter. Consecvenţa, pe la noi, se ilustrează, din păcate, mai ales când evorba de dărâmat valori şi de ridicat la putere invidia, ura, jaful, dispreţul,injuria şi, în final, firesc, şacalismul neabătut sau jelania tardivă. Daraceşti "unii" sunt mult mai puţini decât "ceilalţi" care teiubesc şi care au, eventual, vina că te-au crezut nemuritor şi nu ţi-au datsemnul preţuirii lor, cât ai fost viu. În ce mă priveşte, îţi mulţumesc că m-aiantrenat, de prin 1978 încoace, să fiu pregătit pentru acest moment, în care,după ce ai plecat, atâţia se uită la mine şi se întreabă ce voi face, dacă voiface, cum voi face. Vestea proastă e că m-ai lăsat cu ei. Vestea bună e că ştiuce am de făcut.

În rest, pe-aici e cum ştii: Craiova noastrăiar a fost înfrântă de Di­namo, în Cupă, în acel meci pe care stabiliseşi cuAna să-l vezi pe viu, de la geamul rezervei, care dă spre gazonul din şoseauaŞtefan cel Mare. Politica merge mai departe: cunoşti prea bine bătălia dintregăştile care stau la rând să se arunce în mlaştină, de unde să scoată prăzilepentru cât mai multe mandate de minciună şi hoţie. Doar vremea a fost maiomenoasă, întorcând termometrele, în plin noiembrie, la 27 de grade, la sta­reade la ultimul 20 iulie.

Când ţi-am atins ultima oară şi ultimulfruntea şi mâna, înainte să închidem sicriul, starea de lacrimi şi de disperaremi s-a transformat în stare de veghe. Tocmai pentru că nu te-am mai auzitspunându-mi ceva, în acel 7 noiembrie 2010 cumplit şi fa­bu­­los, trăit înCimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, la Figura 9, mă simt, de atunciîncoace, dator să as­cult ordinul, rugămintea, îndemnul: "Ocupă-te! Lamuncă!".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-11-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image