2019-02-22 14:44


BISTURIUL POATE FI EVITAT. Cele mai eficiente tratamente naturiste pentru negi

 |  19:19
BISTURIUL POATE FI EVITAT. Cele mai eficiente tratamente naturiste pentru negi

Negii sau verucile, în termeni medicali, sunt excrescenţe noncanceroase ale pielii produse de papilloma virusul uman, în cele peste 100 de tipuri ale sale, acesta penetrând stratul superior al pielii prin zonele cu leziuni şi devenind vizibil abia după nouă luni. Odată apăruţi, negii se răspândesc foarte rapid prin împrumutarea prosoapelor, aparatelor de ras sau altor obiecte personale sau de la duşuri comune, bazine de înot, piscine. Gălbenelele, rostopasca şi usturoiul sunt doar câteva plante care pot vindeca negii.

Deşi nepericuloşi, negii deranjează din punct de vedere estetic, mai ales dacă sunt la vedere, iar consultarea unui medic de specialitate ar fi primul pas care trebuie făcut în încercarea de a-i îndepărta. În cele mai multe cazuri, aceştia recomandă îndepărtarea lor pe cale chirurgicală sau electrocauterizare, însă dacă vreţi să evitaţi această metodă, există câteva tratamente naturiste care ar putea da rezultate. O altă metodă medicală este crioterapia, “îngheţarea” verucilor cu azot lichid (la -196 grade C) sau cu zăpadă carbonică (se formează o bulă subepidermică, iar veruca se îndepărtează odată cu acoperişul bulei). Mai există şi metoda aplicării locale, zilnice, de acid salicilic sau acid lactic pe negi, însă nu sunt recomandate în cazul în care verucile se află la nivelul feţei sau sunt anogenitale. În unele situaţii, negii dispar de la sine, în aproximativ doi ani de la apariţie, odată cu fortifierea sistemului imunitar, anticorpii luptând cu papilloma virusul până la distrugerea lui.

Remedii:

· Gălbenelele: se lasă la macerat, timp de o zi, în jur de zece frunze de gălbenele în trei linguri de oţet de mere, iar cu acest suc se tamponează negii de câteva ori pe zi, până la uscarea lor. Pentru un plus de comoditate, cumpăraţi tinctură de gălbenele gata preparată din magazinele naturiste.

· Rostopasca: se pot unge negii direct cu suc de rostopască obţinut prin ruperea plantei, un lichid de culoare portocalie, care se lasă să se usuce pe piele, procedeul fiind repetat până la uscarea negilor. Din nou, dacă nu aveţi planta la îndemână, cumpăraţi tinctura de rostopască din comerţ.

· Intern, se recomandă o cură de o lună şi jumătate cu infuzie de melisă (două linguri de iarbă de melisă la două pahare cu apă clocotită). Din această infuzie se consumă o jumătate de pahar, de trei ori pe zi, înainte de masă.

· Propolisul sub formă de tinctură este foarte eficient şi se aplică direct pe negi, dimineaţa şi seara, până la dispariţia lor completă.

· Vitaminele A şi C au un efect benefic asupra negilor. Zonele afectate pot fi unse cu pasta obţinută prin înmuierea unei tablete de vitamina C în câteva picături de apă sau în vitamina A uleioasă care se găseşte în farmacii.

· Usturoiul zdrobit, aplicat pe negi, face şi el minuni!

· Uleiul de ricinse aplică pe negi, sub forma unei comprese, timp de 20 de zile şi dacă aceştia nu dispar în acest timp, se face o pauză de zece zile, apoi se reia tratamentul.

· Uleiul esenţial de turmeric care se găseşte la orice plafar şi costă până în 10 lei este foarte eficient în tratarea negilor genitali.

· Veninul de albină prezent în anumite unguente comercializate în farmaciile naturiste este unul dintre cele mai puternice remedii împotriva negilor de orice natură.

· Tinctură sau suc de păpădieaplicată pe negi dimineaţa şi seara.

· Sucul de la cojile de nuci verziaplicat, o săptămână, pe negi duce la dispariţia lor.

· Albuşul de ouaplicat seara, înainte de culcare, usucă negii în zece zile.

Tipuri de negi

- negii comuni sunt de obicei unici sau multipli, la nivelul mâinilor, deşi pot să crească în orice parte a corpului.

- negii plantari pot să apară în orice parte a piciorului (talpa). Datorită presiunii din statul în picioare sau din mers, negul plantar este împins sub piele dezvoltând la suprafaţă sa un căluş (bătătură) gros; pe măsură ce căluşul şi negul se măresc, mersul poate deveni dureros, asemănător cu mersul când o piatră intră în pantof.

- negii plani se întâlnesc de obicei la nivelul feţei, braţelor sau membrelor inferioare; sunt de dimensiuni mici (de obicei mai mici decât o radieră de creion), prezintă suprafeţe netede, plane şi pot fi de culoare roz, maro deschis sau galben deschis; aceşti negi plani de obicei se respandesc la bărbierit, scrie sfatulmedicului.ro.

- negii filiformi, un tip de negi plani, care cresc în jurul gurii, nasului sau pe bărbie; suprafaţa acestora are culoarea pielii şi prezintă proeminenţe dendritice.

- negii periunghiali se întâlnesc în zonele din jurul degetelor de la picioare; au forma unor umflături rugoase şi neregulate; pot afecta creşterea normală a unghiilor.

- negii genitali pot fi de dimensiuni foarte mici şi greu de detectat.

Ceaiul verde pentru negii genitali

În cazul femeilor însărcinate, negii genitali sunt un mare pericol şi studiile arată că până la ora actuală nu s-a descoperit un tratament 100% eficient pentru tratarea acestora. În farmacii exista însă unguente pe bază de plante, care conţin sinecatechine, extract din ceai verde, foarte eficiente în cazul negilor genitali, însă tratamentul este de lungă durată, de aproximativ 16 săptămâni.

Factori de risc

- mersul desculţ pe suprafeţe umede, duşuri publice, vestiare sau în jurul bazinelor de înot.

- folosirea în comun a prosoapelor, aparatelor de ras sau a altor obiecte personale .

- atingerea negilor pe propria piele sau la alte personae.

- rosul unghiilor sau pieliţelor.

- purtarea de încălţăminte strâmtă care produce transpirarea picioarelor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639883-09-27
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARICEL
19 Ian 2015

tratamente interesante de urmat
MADAM ROSE
30 Dec 2015

Quiero compartir mi testimonio de cómo puedo obtener la curación de mi herpes genital con la ayuda del doctor Ogunlade, (drogunlade@yahoo.com) .I han de ser sufrimiento de esta enfermedad durante mucho tiempo now.i tengo probar varios medios a deshacerse de la (herpes) enfermedad durante los últimos cuatro años y tenía un dolor constante, sobre todo en las rodillas. Durante el primer año, tuve fe en Dios que iba a ser sanado de la enfermedad someday.This comenzó circulando por todo mi cuerpo y he estado tomando el tratamiento de mi médico, hace unas semanas me llegó en la búsqueda en el Internet si pudiera conseguir ninguna información relativa a la prevención de esta enfermedad, en mi búsqueda me vi un testimonio de alguien que ha sido sanado de (hepatitis B y el cáncer) por este hombre doctor Ogunlade y también di la dirección de correo electrónico de este hombre y le aconsejo que deberíamos contactar con él para cualquier enfermedad que iba a ser de ayuda, así que escribió al doctor Ogunlade diciéndole sobre mi (virus del herpes) me dijo no preocuparse de que yo iba a ser curado !! hmm yo nunca lo creí ,, bien después de todos los procedimientos y remedios que me dio este hombre unas semanas más tarde empecé a experimentar cambios en todo mí como el doctor me aseguró que yo estoy curado, después de algún tiempo me fui a mi médico para confirmar Si tengo que finalmente se curó he aquí que era verdad, Así que amigos mi consejo es que si tienes esa enfermedad o cualquier otro en todo lo que puede enviar por correo electrónico el doctor Ogunlade el señor estoy muy agradecido por la ayuda voy a siempre recomendaría a mis amigos y para compartir esto a todo el que tiene cualquiera de estos problemas por enfermedad / 1 cáncer 2 tiempos, 3 VIH 4 herpes 5 úlcera 6 enfermedad de Hepatitis 7 Diabities 8 hsv 9 úlcera 10 Tuberculosis 11 ex atrás 12 dinero hechizo 13 pesadilla 14 amor magia Forv
CAMELIA
14 Sep 2016

Am tratat negii din zona gitului cu ceapa taiata si cu aspirina umectata cu apa , am scapat de ei in 5 zile
Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...