2016-12-03 11:52

MONDEN


Bitza susţine protestele

 |  18:38
Bitza susţine protestele

Evenimentele politice din ultima perioadă au făcut ca toţi artiştii români să aducă păreri pro şi contra la adresa protestelor. Dacă s-au auzit ceva voci melodioase contra evenimentelor de stradă, nu puţini au fost totuşi cei care au susţinut că mişcările unitare ale poporului român sunt de admirat. Bitza a fost unul dintre cei care nu s-au ferit să îşi expună părerile, declarând pentru Music Channel: “Mă bucur foarte tare că românii în sfârşit iau atitudine şi că îşi spun păsurile în public şi protestează de tot ceea ce li se pare greşit. Am văzut asta foarte rar în ultima perioadă şi mi se pare bestial. Ceea ce e important e că sunt mişcări organizate, că după atât de mult timp românii sunt în sfârşit uniţi şi sper să continue în ideea asta. Eu nu sunt tocmai genul «flower power», dar sunt situaţii în care ideile şi părerile trebuie expuse pe cale paşnică, altfel rişti să le compromiţi. Însă toţi grozavii care vor adrenalină să se ducă la sală, la box sau la kick-box să îşi descarce surplusul de adrenalină, nu unde oamenii protestează pentru lucruri importante şi esenţiale pentru viitorul ţării ăsteia.”


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-04-29

TAGURI: bitza, proteste



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Sute de moldoveni cer repetarea alegerilor Sute de persoane protesteaza luni la Chisinau, dupa ce Igor Dodon, candidatul prorus al Partidului... 14 Noi 2016 | (1)
Dodon amenință că scoate oamenii în stradă: Nu vă jucați cu focul! Președintele-ales al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a avertizat opoziția să evite... 15 Noi 2016 | (0)