2016-12-08 00:30

MONDEN


Brianna Caradja: “Nu mă dau cu creme şi nu m-am operat, prefer să fiu naturală”

 |  17:31
O avea ea sânge albastru, însă Brianna Caradja nu are apucături de prinţesă,ba chiar alege oricând o plimbare cu rolele decât o şendinţă la salonul deînfrumuseţare. Susţinătoare înfocată a celor cu altfel de orientări sexuale,Brianna a fost şi ea acuzată, de multe ori, că ar face parte din aceeaşi gaşcă,însă ea ne asigură că este doar o femeie atipică. Nu-i place să poarte rochiţevaporoase, tocurile nu sunt niciodată compatibile cu personalitatea ei, iarcosmeticele nu se regăsesc niciodată printre cumpărăturile ei preferate. “Nusunt obsedată de creme şi de poţiuni miraculoase şi nici nu am făcut o obsesiedin lupta antirid. Prefer să fiu naturală şi să am altfel de preocupări în viaţă,decât să stau toată ziua să mă dau cu creme şi alte minunăţii. Trec zileîntregi în care nu folosesc nimic. Nici nu mă machiez, poate doar atunci cândmerg la vreo emisiune tv, dar în viaţa de zi cu zi nu stau trei ore în oglindăsă-mi aplic nu ştiu câte farduri. Merg la coafor, la prietenul meu LaurentTourette, şi cam atât. El a insistat să-mi schimbe culoarea părului din blondîn roşcat şi mă bucur că a făcut-o pentru că mă reprezintă mult mai bine cea deacum, este în ton cu personalitatea mea şi mulţi mi-au spus că mă întinereşte.La un moment dat, dacă o să mă uit în oglindă şi o să consider că am nevoie deîmbunătăţiri, apelez şi la operaţii estetice. Nu mi-e teamă! Trebuie doar săfiu împăcată cu imaginea din oglindă, iar acum sunt!”, ne-a declarat Brianna.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image