2018-05-24 22:34


BRONZ SĂNĂTOS ŞI DE DURATĂ. Cum să avem o piele arămie din vară până-n iarnă

 |  19:33
BRONZ SĂNĂTOS ŞI DE DURATĂ. Cum să avem o piele arămie din vară până-n iarnă
Gabriela Dumba

Dermatologii susţin că, la fiecare 28 de zile, pielea se reînnoieşte, o veste nu tocmai bună pentru cei care vor să rămână întreg anul cu bronzul de peste vară. Însă, există câteva trucuri la care putem apela dacă ne dorim o piele caramel până iarna târziu, iar o cură de zece zile cu morcovi este unul dintre ele.

Exfolierea

Este adevărat că exfolierea pielii este mai puţin recomandată în plin proces de bronzare pentru că, odată cu celulele moarte pe care le îndepărtaţi astfel, dispare şi nuanţa arămie a pielii. Însă, este foarte important ca exfolierea sau gomajul cu ajutorul produselor speciale, cu particule abrazive în compoziţie, să se facă înaintea începerii băilor de soare pentru ca pielea să fie pregătită ca la carte pentru “caramelizare”. Pe lângă produsele din comerţ, mai mult sau mai puţin eficiente, ne putem prepara şi acasă amestecuri exfoliante 100% naturale, unul dintre ele fiind compus din zahăr brun şi ulei de măsline, iar după preferinţe, putem adăuga şi cafea măcinată, aceasta din urmă având şi efect anticelulitic.

Hidratarea

După îndepărtarea celulelor moarte, pielea rămâne curată şi fină, perfect pregătită pentru a absorbi loţiunile şi cremele destinate hidratării optime. În plus, o piele elastică şi catifelată se ridează mai uşor şi nu prezintă riscul de a dezvolta vergeturi, acele dunguliţe albe sau roşii, inestetice, care apar atunci când corpul nostru trece prin oscilări de greutate. Acestea nu se bronzează şi pot fi îndepărtate doar cu laserul, însă pentru a preîntâmpina apariţia lor, trebuie să ne hidratăm cât mai bine pielea, după fiecare duş, mai ales că apa cu clor de la robinet sau cea cu sare, de la mare, ne usucă excesiv pielea, iar acest lucru nu se face doar în timpul vacanţei de vară, ci trebuie să devină o practică frecventă. Avantajul pielii foarte bine hidratate este că nici nu se arde la soare atât de uşor, iar bronzul are o viaţă mai lungă, însă ea trebuie să înceapă cu cel puţin câteva luni înaintea sezonului estival. Hidratarea trebuie să vină şi din interior, iar vara nici nu trebuie să încheiem ziua înainte de a bea cel puţin doi litri de apă sau infuzii de plante, neîndulcite.

Cura cu morcovi

Morcovii sunt legume foarte bogate în betacaroteni, iar o cură de cel puţin zece zile care constă în consumarea a 4-5 morcovi de mărime medie pe zi conferă o culoare frumoasă pielii, cu precădere celei deja bronzate. Dacă nu ne place să ronţăim morcovi, putem alege varianta sucului de morcovi pe care îl putem combina cu suc de mere şi chiar de sfeclă roşie, o alternativă sănătoasă băuturilor răcoritoare din comerţ, totodată. Alte alimente bogate în betacaroten sunt cartofii, pepenii şi roşiile. Există pe piaţă şi suplimente alimentare pe bază de betacaroten şi alte vitamine care pregătesc pielea pentru bronzare. Spre exemplu, lipsa vitaminei B2 determină o pigmentare defectuoasă a pielii, iar vitamina PP ajută pielea să fie catifelată şi să suporte mai uşor consecinţele neplăcute ale expunerii la soare.

Protecţie UVA/UVB

Luaţi-vă gândul de la uleiul de măsline folosit pe post de cremă pentru plajă! Este benefic pentru piele, însă folosit după plajă şi nu înainte sau în timpul expunerii la soare pentru că acesta nu face decât să favorizeze arderea pielii şi nu o protejează absolut deloc împotriva radiaţiilor UVA/UVB. Din cauza acestora, pielea îmbătrâneşte prematur, însă cancerul de piele este problema cu adevărat gravă cu care ne putem confrunta în lipsa unei protecţii împotriva radiaţiilor solare. Având în vedere pericolul tot mai mare pe care îl reprezintă soarele în ultimii ani, cosmeticele cu SPF 50 sunt cele pe care trebuie să le alegem atunci când mergem la plajă. Eliminăm astfel riscul de a ne prăji la soare, pielea nu se va mai înroşi şi, implicit, descuama imediat ce se calmează arsurile, ci va rămâne colorată pentru mai mult timp. În cazul celorlalte produse cu factor de protecţie solară mai scăzut sau al uleiurilor din plante, este adevărat că pielea se bronzează mai repede, însă culoarea dispare o dată cu prima exfoliere, adică în maxim o săptămână, iar pe lângă bronz mai avem parte şi de arsuri. Pe când, loţiunile de bună calitate, dermatocosmetice cu un SPF 30/ 50, ne şi protejează de radiaţii, ne hidratează pielea, o ajută să capete un bronz sănătos şi de lungă durată.

Loţiunile după plajă

La fel de importantă ca şi protecţia din timpul expunerii la soare, este fixarea bronzului după aceea. Astfel, cel puţin în perioada în care facem plajă trebuie să înlocuim cremele de corp obişnuite cu loţiunile special concepute pentru după plajă. Acestea conţin substanţe care calmează arsurile solare şi “liniştesc” pielea agresată de radiaţii, clorul din piscină sau sarea din mare. În plus, cocteilul de vitamine şi minerale din compoziţia acestor cosmetice prelungesc durata bronzului şi împiedică pielea să se exfolieze. Pentru un efect wow, putem apela şi la loţiunile autobronzante, pielea noastră bronzată la soare căpătând astfel o nuanţă arămie şi mai pronunţată, însă partea proastă este că efectul acestor produse este de scurtă durată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-11

TAGURI: bronz, sanatos, durata, piele, aramie, vara, trucuri, morcovi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova