2016-12-04 08:20

MONDEN


CARTE: „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov 49 de lei

 |  17:01
CARTE: „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov 49 de lei

Ce poate salva o lume în carerăul produs metodic de om nu mai lasă loc nici unui strop de speranţă? Bineînţeles,nimic din elementele lumii paralizate. Şi atunci e nevoie de ceva din afară.Diavolul ia chipul iluzionistului Woland şi se amuză să pună pe jar Moscova,oraşul unde Maestrul şi Margareta încearcă să-şi trăiască iubirea. Departe întimp şi spaţiu, Pontius Pilat îl judeca pe Iisus. Planurile alunecă unul sprealtul, întâlnindu-se într-o poveste a suferinţei şi sacrificiului şi, abiaastfel, ceea ce nu poate fi rostit în viaţa de la Moscova se spune în cer.Împânzit de date autobiografice, de aluzii livreşti, religioase, demonologice,ezoterice, monumentalul roman al lui Bulgakov dă impresia paradoxală că a fostscris dintr-o suflare, antrenându-şi cititorul în iureşul nebunesc al întâmplărilordin Moscova anilor '30.

Destinul lui Mihail Bulgakov pare guvernatde acelaşi amestec de satiră, fantastic şi tragism care e amprenta operei sale.Născut la Kiev în 1891, în familia unui profesor de teologie, studiază medicină,pe care o practică vreme de patru ani (1916-1920), pe front şi în spitale deprovincie. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soţii, reuşeştesă învingă răul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-11-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image