2016-12-04 22:40

MONDEN


„Cartea junglei”, un musical de excepţie pentru toate vârstele

 |  21:00
„Cartea junglei”, un musical de excepţie pentru toate vârstele

Odată cu începerea noului an şcolar, Asociaţia Culturală Maria Domina redeschide stagiunea spectacolelor de teatru pentru copii cuprinse în cadrul proiectului educaţional “Domini, Domini - Călătorie în universul personajelor de basm”. Evenimentele vor avea loc în weekend, o dată la două săptămâni, şi vor fi găzduite de Palatul Naţional al Copiilor. Stagiunea debutează duminică, 25 septembrie, începând cu ora 11.00, când cei mici vor porni într-o călătorie muzicală alături de personajele preferate din celebra poveste „Cartea junglei” după Rudyard Kipling. Cei prezenţi vor experimenta aventurile minunate din junglă ale puiului de om Mowgli, dar şi ale prietenilor săi dragi - ursul Baloo şi pantera cea înţeleaptă, Bagheera, într-un spectacol muzical cu o abordare modernă, plin de dinamism, umor şi culoare. Un musical exuberant în regia Dianei Medan în distribuţia căruia se adăpostesc actori de seamă ai Teatrului de Revistă Majestic din Ploieşti, precum: George Liviu Frâncu, Daniel Chirea, George Capanu, Ionuţ Măcinic, Mihaela Duţu, Rodica Alexandru, Manuela Alionte Frâncu, Ana Maria Mirică, Petty Musa şi Mathias Frâncu. Înregistrările muzicale au fost realizate cu participarea soliştilor: Nico, Daniel Iordachioae, Romeo Zaharia, Daniela Răduică, Ana Maria Mirică, George Capanu, sub conducerea muzicală a lui Viorel Gavrilă. Preţul unui bilet variază, în funcţie de categoria de loc, de la 15 la 25 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua Vreau Bilet, puncte deschise în Unirea Shopping Center, etj. 2, Băneasa Shopping City - zonă comercială Carrefour Feeria, la Palatul Naţional al Copiilor şi online prin www.vreaubilet.ro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-07-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image