2018-07-20 15:55


Cine e faimoasa designer care o îmbracă pe Maia Morgenstern

 |  17:04
Cine e faimoasa designer care o îmbracă pe Maia Morgenstern

Creaţiile ei se vând în cele mai exclusiviste magazine de pe planetă. E creator de renume mondial și, în plus, e prietena actriței Maia Morgenstern care poartă adeseori ținutele ei. Michal Negrin, cel mai cunoscut designer israelian din lume, deschide un astfel de concept store şi la Bucureşti.

Noul magazin din Bucureşti va fi deschis în AFI Cotroceni, în cadrul unui eveniment exclusivist care nu e doar despre modă - e şi dans, şi lume bună, şi un invitat special. Deschiderea pentru public va fi 22 iunie 2018, urmând ca a doua zi, 23 iunie, ora 19.00, să aibă loc evenimentul oficial, la care invitați de onoare sunt designerul Michal Negrin și actrița Maia Morgenstern. Creaţiile vor putea fi admirate într-o prezentare de modă inedită, în pași de dans.

"Toate articolele pe care le veți vedea în magazin sunt realizate manual, fabricate de o echipă de 200 de oameni extraordinari, care lucrează în fabrica noastră din Israel cot la cot cu mine și care ajung în fiecare dimineață la muncă cu bucuria de a crea și de a face lumea noastră mai frumoasă. Toate creațiile, toate elementele care le împodobesc (pro)vin din străfundurile inimii mele și vă sunt prezentate cu mare dragoste", spune faimoasa designer Michal Negrin.

Creaţii care se vând pe toată planeta, în 65 de magazine exclusiviste din Japonia, Australia, America, Mexic, Taiwan, Franţa, Rusia ori Croaţia. Povestea ei a început din copilărie. Atunci doar visa că va fi, la un moment dat, un creator celebru în toată lumea. În 1988, când a lansat prima sa colecţie de bijuterii, într-o piaţă în aer liber din Tel Aviv, a ştiut sigur că visul ei se va împlini. După care, a trecut în etapa următoare, la creaţii de rochii, făcute parcă să se potrivească perfect bijuteriilor sale - romantice, diafane, combinaţii de materiale şi culori diafane.

Până şi locul în care îşi vinde produsele poartă marca Michal Negrin. Tapetul, mobilierul, candelabrele din magazine sunt unice și hand made. Mai mult decât atât, magazinele Michal Negrin din întreaga lume au aceeaşi "amprentă de atmosferă": oriunde ați merge, puteți auzi același fundal muzical și mirosi același parfum UNIC, făcut special pentru aceste concept store-uri. Şi cum, în ultimii ani, primea tot mai multe comenzi şi din România, creatoarea a decis sa deschidă, acum 2 ani şi jumătate, primul său concept store la Cluj.

"Dar, între timp, am observat că exista o "nevoie" mare de el și în alte părți, am mereu comenzi din București, Brașov, Timișoara, Constanța, și multe altele. Așa că începem acum extinderea cu București, apoi mai vedem.  Oricum, livrăm comenzi în toată țara", spune Bianca Rusu, partener Michal Negrin România


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-22

TAGURI: creator, designer, maia morgenstern, michal negrin





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova