2016-12-08 06:10

MONDEN


Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!

 |  18:03
Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!

Cu multe straturi de machiaj, lumina potrivită şi uneori Photoshopul, celebrităţile arată impecabil, însă există momente, nefericite pentru ele, dar bănoase pentru paparazzi, în care sunt surprinse fără “tencuială”. Şi atunci ies la iveală coşurile, ridurile, cicatricele, celulita sau vergeturile, probleme ale oricărei femei obişnuite, însă de-o gravitate uriaşă în cazul lor. Beyonce, Britney Spears, Cameron Diaz, Kate Moss, Angelina Jolie, Demi Moore sau Megan Fox sunt doar câteva dintre celebrităţile a căror piele nu a fost întotdeauna fină că a unui bebeluş. Tratamentul miraculos care le-a făcut şi mai frumoase pe dive a ajuns şi în România, iar medicul estetician Adriana Frăţilescu ne-a vorbit despre el.

Aflate tot timpul în atenţia presei, celebrităţile trebuie să arate impecabil, iar atunci când sunt prinse pe picior greşit, fotografiile lor fac ocolul pământului. Chiar dacă se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi muritorii de rând, cum ar fi acneea, divele nu-şi permit să păşească pe covorul roşu cu faţa tapetată de coşuri. Tocmai de aceea investesc adevărate averi, uneori, pentru a-şi netezi pielea, pentru a trata vergeturile sau celulita, iar atunci când apare o bubiţă pe frunte chiar înaintea unui eveniment important are loc o adevărată tragedie. Cameron Diaz s-a confruntat ani la rând cu acneea agresivă, deşi a trecut demult de perioada pubertăţii. La fel şi Beyonce, Demi Moore sau Angelina Jolie, frumoasele din reclamele glamouroase fiind, în realitate, “devorate”de coşuri. Tratamentul care le-a scăpat de cicatrice, poridilataţi, riduri fine se numeşte BioSkin Regeneration şi a fost adus în România de medicul Adriana Frăţilescu. “Aparatul prezintă un cap consumabil, personalizabil, care survolează suprafaţa pielii şi determină regenerarea ţesuturilor de la sine. Mecanismul are ca scop stimularea producţiei naturale de colagen, proteină principală a ţesutului care păstrează elasticitatea şi fineţea pielii. În plus, se pot adăuga şi cocktailuri de substanţe benefice, vitamine, minerale pentru un efect maxim de beautificare, cu timp de recuperare minim”, ne-a declarat directorul clinicii Perfect Lines.

Baba nu mai suferă la frumuseţe

“Tratamentul se adresează nu doar celor care vor să îşi îmbunătăţească textura pielii şi să plece acasă cu un ten luminos şi sănătos, dar şi celor care suferă de mai multe disfuncţionalităţi ale pieli. Netezeşte ridurile, tratează vergeturile subţiri, tratează cicatricele rămase după acnee sau după vărsatul de vânt, ajută la eliminarea celulitei. Spre deosebire de alte tratamente similare, BioSkin Regeneration nu implică durere, nu necesită recuperare după fiecare tratament, se poate efectua oricând, inclusiv vara, spre deosebire de tratamentele cu laser sau IPL, în urma cărora nu ai voie să te expui la soare şi costă mult mai puţin, în jur de 300 de euro cinci şedinţe”, susţine chirurgul estetician.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-04-09

Mai multe imagini:
Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!
zoom
Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!
zoom
Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!
zoom

Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!
zoom
Cum au scăpat de coşuri Beyonce şi Kate Moss / FOTO!
zoom

TAGURI: cosuri, beyonce, kate moss, cameron diaz



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image