2016-12-04 16:32

MONDEN


De ce a renunţat Brenciu la televiziune

 |  21:00
De ce a renunţat Brenciu la televiziune

Pe Horia Brenciu îl cunoaştem din emisiunea Robingo, emisiune cu care a avut un real succes. Totul a început în 1993, când începe o colaborare cu postul public de televiziune, TVR. În anul 2000 se mută la Antena 1, unde prezintă emisiuni până în 2003. Urmează o perioadă de un an de emisiuni difuzate de către postul de televiziune Naţional TV. Pentru cei care nu ştiu care a fost motivul pentru care Horia a renunţat la televiziune şi s-a apucat de muzică, acesta a făcut dezvăluiri, chiar în cadrul emisiunii „Vocea României.

„Eu nu m-am făcut cunoscut prin muzică, pe mine oamenii m-au cunoscut de la televizor. Eram băiatul cu mascota. Am renunţat la tv, pentru că nu a mai existat nici un format pentru mine. Astfel că atunci mi-a venit ideea de a mă apuca de cântat. Sigur că a fost foarte greu. Mai greu decât mă aşteptam. Începutul a fost trist, greu, pentru că nu aveam chitară, nici tobe, nici hair stylist, cu alte cuvinte nici un instrument pe care să-l folosesc la început de drum. Aveam doar câte versuri pe hârtie”, povesteşte Horia.

Nu vrei să te laşi de muzică?”

Mai mult, Brenciu declară că la început a suferit, pentru că oamenii nu-i dădeau prea multe şanse de reuşită pe piaţa muzicală românească. „Pentru a înţelege cum a fost la început, vă pot da un exemplu şi anume: E ca şi cum Irina (fata care face parte din echipa lui Horia), ar găti zi de zi. La un moment dat, ea ajunge acasă şi nu mai găteşte nimic, deşi tu eşti obişnuit să o vezi făcând asta. Şi atunci îi zici, «Irina, nu vrei tu să găteşti ceva?». Aşa a fost şi în cazul meu. Oamenii spuneau «Horia, nu vrei tu să faci televiziune şi să laşi muzica? Nu vrei să faci ce ştii mai bine?». Oamenii nu au privit cu prea multă încredere trecerea asta a mea de la om de televiziune, la muzician, iar reacţia lor a fost una dezamăgitoare pentru mine. Cu toate astea am mers mai departe şi cred că am făcut un lucru bun”, a mai adăugat Horia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

TAGURI: Brenciu, televiziune, mascota, televiziune, muzica



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Bob Dylan nu participă la ceremonia de acordare a Premiului Nobel Cântărețul și poetul american Bob Dylan, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în... 16 Noi 2016 | (0)
SPECIAL. Legendele, poezia și muzica gotică: Gomes Leal sub semnul misterului (partea I) În literatură, „misterul” (gr. „mysterion”: „învățătură secretă”;... 17 Noi 2016 | (0)