2016-12-09 23:37

MONDEN


Diana Dumitrescu nu şi-a recunoscut prietena

 |  15:47
Diana Dumitrescu nu şi-a recunoscut prietena

După ce a văzut piesa „Doi pe o bancă”,  în care joacă Mihai Bendeac şi Adela Popescu, Diana Dumitrescu, actriţa din "Pariu cu viaţa",  a ajuns la concluzia că cei doi formează un cuplu foarte frumos şi potrivit, chiar dacă prietena şi colega ei are o relaţie cu Radu Vâlcan.

"Am fost surprinsă. Plăcut surprinsă, pentru că nu mă aşteptam ca ei doi să se potrivească. Nu ştiu de ce... însă mi-a plăcut. Am văzut o altă Adela pe scena teatrului. De fapt, nu am recunoscut-o. Nu fizic. Lucrez cu Adela de ani buni, dar acolo pe scenă era altcineva. Şi mi-a plăcut să o descopăr aşa. Are parte în acest spectacol de un partener pe măsură şi împreună redau spectatorului o bucăţică tragicomică din vieţile noastre, ale tuturor, din dramele şi minciunile noastre, din bucuriile şi supărările noastre, din visele noastre", a scris Diana pe blogul personal."Doi pe o bancă" este un spectacol care uneşte, în premieră, pe scena Teatrului Metropolis, sub îndrumurarea regizorului Emanuel Pârvu, doi tineri actori îndrăgiţi, Adela Popescu şi Mihai Bendeac. Cei doi actori sunt protagoniştii unei piese în două personaje, scrise de Aleksandr Ghelman, o poveste emoţionantă în care adevărurile se dezvăluie greu, dureros, cu intensitate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-05-25

TAGURI: Diana_Dumitrescu, Adela_Popescu, Doi_pe_o_banca



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image