2016-12-07 14:32

MONDEN


Directorul Teatrului Metropolis, supărat pe politicieni. George Ivaşcu, despre breasla actorilor: „Guvernul actual nici măcar nu ne cunoaşte”

 |  18:00
Directorul Teatrului Metropolis, supărat pe politicieni. George Ivaşcu, despre breasla actorilor: „Guvernul actual nici măcar nu ne cunoaşte”

Ocupaţi până peste capsă ţină bine frâiele propriilor interese şi afaceri tenebroase, politicieniiactuali nu par să mai aibă – dacă au avut vreodată – minime preocupări faţă deartă şi cultură. Mai grav, spune directorul Teatrului Metropolis despre ceicare ne conduc, este că ei nici măcar nu sunt interesaţi să-i cunoască peactori îndeaproape, prin arta lor, ca să-i poată preţui. Aşa încât, mai miră pecineva că atâţia români şi-au fixat repere de viaţă în persoana unor demoazelecolorate care fac legea în tabloide?

Cum vi se pare că se comportă statul român, astăzi, faţăde lumea cultural-artistică?

Indiferent. Totalindiferent. Dovada cea mai clară este că publicul umple sălile de teatru, că îşicaută modele şi repere în personalităţi culturale şi că, din păcate, din parteastatului, acestea nu primesc decât indiferenţă absolută. În orice mare capitalăte duci, găseşti la tot pasul, chiar şi în sate, câte o statuie a unui poet saua unui mare artist. Ei se mândresc mult cu valorile lor şi le omagiază, pentrucă, până la urmă, ce rezistă, ce te recomandă ca popor? Cultura ta. Şi atunci,tot Parisul, toată Roma, Londra şi orice altă capitală care îmi vine acum înminte sunt pline de instituţii de cultură. Există teatre şi muzee la tot pasul,şi astfel se dezvoltă un turism cultural la nivel internaţional. La Budapesta,de exemplu, sunt 89 de instituţii de cultură. Din păcate, noi, după 20 de ani,încă ne aflăm la nivelul de a cumpăra, de a agonisi, de a arăta câţi cai putereavem noi, dar românul nu a învăţat încă să investească. Să spună: uite, am şieu proiectul ăsta şi îl cresc ca pe un copac. Asta este o problemă majoră, azi:indiferenţa statului român faţă de cultura şi identitatea naţională. Şi nu însens patriotic.

Referindu-ne strict la teatru, care credeţi că este ceamai gravă eroare pe care o face Guvernul actual vizavi de artişti?

Că nici măcar nu necunoaşte. Nu vorbesc de recunoaştere, căci pentru a ajunge să recunoştivaloarea trebuie mai întâi să o cunoşti. Şi credeţi-mă că între aceste douăcuvinte există o mare diferenţă. Şi atunci, dacă îi pui repede să-ţi spună unmare actor, or să-ţi spună automat numele unui actor pe care îl văd zilnic latelevizor, pentru că atâta ştiu. Iar lipsa asta de cunoaştere se răsfrângedirect asupra generaţiilor tinere. Pentru că ei nu pot fi ajutaţi cu nimic: nuli se creează locuri de muncă, instituţii de cultură... Ar trebui să avem,măcar la nivelul Capitalei, o strategie culturală. Noi nu avem aşa ceva. Nuvreau să par lipsit de modestie, însă Metropolis este singurul teatru deproiecte, prin care asta am încercat să fac: să creez locuri de muncă. Înfiecare spectacol joacă tineri actori, alături de actori consacraţi şi defreelanceri. Astfel, tinerii se aleg cu şansa de a fi văzuţi, cunoscuţi. Se creeazăposibilitatea oamenilor de a cunoaşte artiştii, căci ei zi de zi îşi facmeseria, dar nu sunt văzuţi îndeajuns de mult.

Se tot spune că marii noştri actori mor şi nu are cine săîi înlocuiască. Credeţi că este adevărat lucrul acesta?

Este un adevăr, dar elnu este complet. Fiecare mare actor este unic în felul lui. Arta nu înseamnăimitaţie, e şi stupid să copiezi acea mare personalitate în felul în care ea semanifestă. E frumos că Dem Rădulescu a fost unic prin tipul său de comedie. TomaCaragiu, la fel. Sigur că nimeni nu îi poate înlocui, pentru că ei aveau felullor de a simţi, de a gândi, aveau umorul lor personal, aproape inimitabil.Tocmai aceasta este şi şansa artei: unicitatea. Nu trebuie să fii maimuţă, săcopiezi artiştii mari, ca să fii şi tu mare. Dar aceşti mari artişti au trăitîntr-o recunoaştere: erau apreciaţi, respectaţi şi aveau şi cadrul în care săpoată să creeze. Pentru că este ca şi cum ai spune că nu se mai nasc mariscriitori, dar tu nu pui la dispoziţie nici cerneală, nici stilouri, nicihârtie. Şi-atunci, unde să scrie, în palmă...? Marele maestru Radu Beliganspunea foarte frumos că noi, actorii, „suntem nişte sculptori în zăpadă”. Dinfericire, a apărut televiziunea, cinemaul, fotografia, internetul, şi atuncimai poţi ţine o amintire despre creaţia acelui mare artist. Dar, practic, înmomentul în care el a dispărut, ce ar fi putut să facă el, nu mai poate firepetat.

Cum vedeţi, azi, teatrul Metropolis, la cinci ani dupălansare?

Mă bucură extraordinarfaptul că oamenii manifestă interes pentru proiectele noastre şi că sălile suntpline. Eu joc de luni până duminică, în fiecare seară, şi cu sala plină, ceeace spune foarte mult. Nu-mi doresc decât să ne dezvoltăm în continuare armoniosşi să putem pune la dispoziţia publicului, zi de zi, o alternativă la ceea ce ise oferă la televizor sau în alte medii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-06-11



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image