2016-12-06 18:00

MONDEN


După ce a fugit de celebritate. Dana Nălbaru, revoltată că nu este chemată în concerte

 |  17:03
După ce a fugit de celebritate. Dana Nălbaru, revoltată că nu este chemată în concerte

Îndată ce a părăsit trupa HiQ, Dana Nălbaru a intratîntr-un con de umbră şi nu pentru că a fost renegată de fanii fideli ai trupei,ci pentru că asta şi-a dorit ea. Nu a mai vrut să apară în luminareflectoarelor, a înterupt orice contact cu presa, a refuzat interviurile,apariţiile televizate şi a închis telefonul în nas ziariştilor. Aceasta “discreţie”de care s-a bucurat ani la rândul a costat-o în fond cariera, pentru că oameniiau uitat-o. Între timp, Dana s-a căsătorit, a adus pe lume un copil, dar arevenit şi în muzică, însă nu foarte mulţi dintre cei care au apreciat-o pevremuri mai au habar de existenţa ei. Deşi chiar ea a ridicat un zid în jurul său,cântăreaţa este acum nemulţumită că, odată revenită pe scenă, oamenii nu ocheamă la concerte. “Uneori simt o revoltă fantastică şi mi separe nedrept că nu pot cânta în spectacole atât de des pe cât aş vrea, mă simtvictima propriei mele neputinţe de a fi linguşitoare, de a nu fi corectă, de apleca fruntea atunci când sunt luată în râs... nu pot. Nu pot să mă prefac călucrurile sunt perfecte atunci când nu sunt... şi compromisurile... atrag dupăele alte, şi alte, şi alte compromisuri. Şi ştiu cum e când se porneşte bilaasta... se face tot mai mare. Nu vreau s-o mai încerc. Mie îmi face rău. A fipersoană publică în România implică foarte multe lucruri care mie nu mi sepotrivesc şi cred că aş fi ieşit oricum din raza de interes a celor cu puterede decizie în momentul în care aş fi refuzat să-mi arăt disponibilitatea de aface cum vor ei”, scrie Dana pe blogul său. În fond, nu tocmai “neputinţa de afi linguşitoare” o ţine acasă, ci neputinţa de a gestiona celebritatea, dorinţade a fi vedetă doar în anumite momente şi neştiinţa căacest statut este imposibil.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-01-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image