2018-04-22 03:50


Efectul placebo VS efectul nocebo

 |  12:04
Efectul placebo VS efectul nocebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Si intrucât mintea subconştientă este cea care controlează corpul nostru şi intreaga viaţă , prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări, unele plăcute, altele extrem de neplăcute.

Multă lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se dă un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient, de pildă ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea de stomac.Dar, surpriză: Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahăr acoperită de un inveliş albastru.El nu conţine nimic altceva decât zahăr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?

Forţa sugestiei

Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine. In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, ţi se dă o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale.

De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90! Evident era aceeaşi pastilă inofensivă de zahăr. Se constată insă că forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.

Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative , in primul rând prin presă . Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc,bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc etc.

Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru.Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce.Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si , de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intămplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că , de fapt răul este in noi. Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman.

Gata ! Puneţi piciorul in prag ! Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi.

Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative

Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă.

Muzică, divertisment, Mr.Bean

Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică şi condamnă.Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel , rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare.

Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes.Dacă vreţi să aveţi o viaţă de succes , trebuie să staţi căt mai mult in preajma unor oameni de succes. Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.

Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.

Pe scurt , folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastră şi folosiţi-le pentru a vă atinge obiectivele.

Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilni, timp de două săptămâni:

1) nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii

2) nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la TV

3) nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

 Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-05

TAGURI: efect placebo, efect nocebo





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova