2016-12-08 04:24

MONDEN


Elvira Deatcu: Vă pregătim o surpriză mare

 |  21:00
Elvira Deatcu: Vă pregătim o surpriză mare

Ce înseamnă pentru dumneavoastră rolul pe care îl interpretaţi în „Pariu cu viaţa?

Mă bucură de fiecare dată întâlnirea cu Tănţica, mă provoacă pentru că e nebună, plină de viaţă şi lipsită de melancolii filozofice. Ia de la viaţă tot şi nu are aşteptări prea mari.

Ce aveţi în comun cu Tănţica?

Nimic, cred eu, sau poate optimismul, dar dozat. Eu îmi pun deobicei piedici, Tănţica urmăreşte să-şi netezească „drumul”.

Ce ne puteţi spune despre episodul care se va difuza de Crăciun?

Vă pregătin o surpriză foarte mare, va merita aşteptarea.

Unde vă veţi petrece sărbătorile anul acesta?

De Crăciun vom fi acasă cu mulți copii și prieteni, așteptându-l pe Moșul, iar Revelionul nu ne emoționează, așa că n-are importanță prea mare unde ne vom afla. Important este să fim cu copiii lipiți de noi, să împodobim bradul și să avem cozonac făcut de mama!

Le faceţi cadouri de Crăciun celor dragi?

Cea mai mare bucurie este oferitul cadourilor! Iar emoția copiilor când îl văd în ușă pe MoșCrăciun nu e egalată de nimic! Toate cadourile sunt cumpărate de aici, având în vedere că filmăm până în apropiere de Crăciun,  când e programat și ultimul spectacol la teatru.

Care a fost cea mai amuzantă întâmplare din timpul filmărilor la „Pariu cu viaţa“?

Am un partener plin de umor, cu care e o bucurie să lucrezi - în general el e cel care ne amuză și-n pauze. Ieri, la filmare,a strigat: «Am pistol!Sunt polițist!»,după replică urmând să fugă spre «inamic». N-a făcut decât un pas, a alunecat pe parchet și am văzut cum tălpile îi rămân în urmă, doar corpul i-a intrat în cadru! Am râs cu lacrimi cu toții.

„Pariu cu viaţa“, final neaşteptat

Luni, 28 noiembrie, de la 20.30, la PRO TV, „Pariu cu viaţa“  ajunge la finalul primului sezon şi le-a pregătit telespectatorilor multe surprize şi o răsturnare de situaţie fără precedent. Suspansul creşte după ce cinci dintre fetele din „LaLa Band“ au fost răpite şi duse în pădure. Speriate şi sub ameninţarea pistolului, Ioana (Alina Eremia), Anca (Cristian Ciobanasu), Sara (Sore Mihalache), Andrada (Andrada Popa) şi Laura (Monica Odagiu) trăiesc sub teroarea că nu-i vor mai revedea pe cei dragi. Acţiunea continuă şi, după ce „LaLa Band“ a revenit la formula iniţială, colegii lui Andrei (Dorian Popa) şi ai Ioanei (Alina Eremia) îşi doresc ca aceştia doi să se împace, aşa că pun la cale o mică surpriză. Încercuiţi de colegii lor, apropiaţi de dansul acestora şi de acordurile piesei „Summer Nights”, Ioana şi Andrei vor avea parte de un moment special. Pentru acest episod şi pentru momentul romantic dintre cei doi protagonişti ai serialului a fost scrisă balada „Who Cares”, compusă de Ionuţ Radu şi interpretată, în premieră, de Alina şi Dorian. Filmările pentru acest moment au fost pline de emoţie, mai ales pentru cei doi. „A fost un moment foarte important pentru Ioana. Şi plin de o emoţie pe care am simţit-o în suflet. Şi-a pus toată inima şi toate sentimentele în interpretarea piesei compusă de Andrei pentru ei doi”, spune Alina. „Chiar dacă Ioana este supărată pe el, Andrei este foarte fericit că poate cânta alături de fata de care s-a îndrăgostit şi căreia şi-ar dori să-i compună piese o viaţă întreagă”, completează Dorian.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-01

Mai multe imagini:
Elvira Deatcu: Vă pregătim o surpriză mare
zoom

TAGURI: elvira deatcu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image