2018-07-16 21:37


Florin Zamfirescu, afecţiune gravă la nivelul inimii

 |  17:06
Florin Zamfirescu, afecţiune gravă la nivelul inimii

Actorul Florin Zamfirescu, în vârstă de 63 de ani, a fost internat, în urmă cu doar câteva zile,  la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru probleme cardiace. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, acesta se află încă la secţia de Cardiologie, unde va mai rămâne o perioadă. Se pare că problemele pe care le-a avut cu soţia sa, Cătălina Mustaţă şi divorţul de aceasta, l-au dus pe actor pe patul spitalului.

Familia actorului a cerut spitalului discreţie privind diagnosticul lui Zamfirescu. Cu toate astea, medicii au dezvăluit că actorul are o afecţiune gravă la nivelul inimii, care ar putea duce la operaţie. Regizorul Alexa Visarion, care pregătea un spectacol la Teatrul Odeon cu Florin Zamfirescu în distribuţie, spune că actorul l-a sunat joi, la ora 9.00, pentru a-l anunţa că nu mai poate ajunge la repetiţiile programate de la ora 10.00, suspectând că are un preinfarct. Zamfirescu sunase deja la ambulanţă şi aştepta sosirea acesteia, a mai spus Visarion, precizând că nu mai are alte informaţii privind starea actorului.

Şi-a anulat toate spectacolele

Actriţa Carmen Tănase a declarat că a vorbit la telefon cu Florin Zamfirescu, joi, după ce acesta a fost internat. “Vorbea foarte bine, era tonic, aştepta să i se pună un diagnostic”, a spus Carmen Tănase, adăugând că nu l-a mai sunat de atunci pe Zamfirescu, acesta aflându-se la terapie intensivă. Actorul a avut o durere puternică în piept şi în picior când a solicitat o ambulanţă, a mai precizat Tănase. Un alt spectacol al Teatrului Odeon, “Ultima femeie a senorului Juan”, programat pentru sâmbătă, a fost amânat  din cauza problemelor de sănătate ale lui Zamfirescu. Actorul Mugur Arvunescu, coleg de distribuţie cu Zamfirescu în “Ultima femeie a senorului Juan”, a declarat că a fost anunţat joi la prânz în legătură cu amânarea reprezentanţiei, înţelegând că cel din urmă a avut probleme cu inima şi este internat, potrivit Mediafax.

Florin Zamfirescu, născut pe 12 aprilie 1949, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea, este actor de teatru, film şi televiziune, regizor şi profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, unde a fost rector între 2000 şi 2008. Printre lungmetrajele antologice în care a jucat se numără “Iarba verde de acasă”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Moromeţii”, “Filantropica”, “Moartea domnului Lăzărescu” şi “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-10-03

TAGURI: Florin Zamfirescu, inima, afectiune grava





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

Un nou CUTREMUR în zona Buzău Acum 4 ore | (0)
Eveniment









Apa Nova